Noi proteste vor avea loc și la sediul IPJ. Tot mâine, de la ora 14:00, conform unui anunț făcut de sindicaliști. La acțiunea de protest vor participa polițiști aflați în afara orelor de serviciu și sunt așteptați și pensionarii militari.
“Nu protestăm împotriva conducerii IPJ Constanța și nici a conducerii IGPR, ci împotriva guvernanților și a conducerii MAI care au emis această ordonanță „Trenuleț ” ce anulează drepturi de care beneficiam anterior, diminuând salariile într-o perioadă în care prețurile au explodat efectiv, punându-ne în imposibilitatea de a ne plăti ratele la bănci. Pensionarilor li s-a promis actualizarea pensiilor cu salariul de grad și până la urmă nu li s-a acordat nici măcar indexarea pensiilor cu indicele de inflație.”,
au transmis sindicaliștii.