duminică, 27 aprilie, 2025
Home Actualitate Incendiul de la Petromidia: Pompierii au acţionat, după stingerea incendiului, încă 20 de ore

Incendiul de la Petromidia: Pompierii au acţionat, după stingerea incendiului, încă 20 de ore

de Redacția Dotto
Pompierii ISU
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Pompierii au intervenit la Rafinăria Petromidia şi după lichidarea incendiului izbucnit vineri, acţiunea acestora, de răcire a instalaţiilor, continuând până sâmbătă dimineaţă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a ISU, Anamaria Stoica, intervenţia pompierilor a continuat încă aproximativ 20 de ore după stingerea flăcărilor.

Incendiul a fost lichidat încă de ieri de la orele 15,00 la rafinărie, dar acţiunea colegilor a continuat, aceştia având aproximativ 20 de ore până azi dimineaţă, la orele 7,00 când s-au retras în bază. De ieri de la orele 15,00 până azi dimineaţă la 7,00, au rămas la faţa locului trei autospeciale de stingere din cadrul ISU Dobrogea al judeţului Constanţa, două autospeciale de stingere de la serviciul profesionist pentru situaţii de urgenţă, o autospecială de stingere de la ISU Brăila şi un echipaj de prim ajutor precum şi un echipaj CBRN, colegii mei continuând pe tot parcursul după amiezii cât şi pe tot parcursul nopţii să continue acţiunea de răcire a instalaţiilor„, a declarat Anamaria Stoica.

Ea a mai spus că sâmbătă dimineaţă s-a constatat că „nu mai există niciun pericol pe instalaţii, temperatura fiind mult sub limitele normale, nemaiexistând emisii de carburi„.

Conform reprezentantei ISU, la Rafinăria Petromidia s-a deplasat, sâmbătă dimineaţă, o comisie din cadrul ISU „Dobrogea” al judeţului Constanţa, formată din trei specialişti care continuă cercetarea, şi la această oră, pentru a stabili cauza probabilă de izbucnire a incendiului.

Vineri după amiază, la Rafinăria Petromidia a avut loc o explozie urmată de incendiu, un angajat murind, iar alţi cinci au fost răniţi, patru dintre ei fiind spitalizaţi.

Procurorii constănţeni au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă. 

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult