sâmbătă, 19 aprilie, 2025
Home DOTTO News Poveștile satului dobrogean în imagini

Poveștile satului dobrogean în imagini

de Redacția Dotto

Proiectul „Portretul satului dobrogean“, demarat în urmă cu o lună, își continuă parcursul și a intrat în cea mai semnificativă etapă. Până pe 10 octombrie, o „caravană fotografică“ inedită va vizita zece localități din județul Constanța, prezentând esența și autenticitatea vieții din Dobrogea.

Acest proiect a reușit să surprindă, prin portrete fotografice, emoțiile și poveștile de viață ale locuitorilor din mediul rural. Cele mai reprezentative portrete vor face parte dintr-o expoziție itinerantă, concepută pentru a oferi o experiență interactivă și educativă publicului larg, promovând o mai bună înțelegere și apreciere a realităților rurale din Dobrogea.

„Am avut ocazia să ne apropiem de fiecare persoană și să ascultăm numeroase povești impresionante. Fiecare fotografie expusă are în spate o poveste de viață, chiar dacă pe chipurile oamenilor se vede un zâmbet. Am realizat mii de fotografii și selecția celor care vor fi expuse a fost extrem de dificilă, deoarece fiecare persoană avea cadre foarte bune. Alegerea unui singur portret a fost o provocare, fiecare având propria poveste de spus.“

Misha Gartone, fotograf

Finalizarea proiectului va fi marcată de editarea și tipărirea unui album cu va conține imagini vechi, tradiții și costume din epocile trecute. Acesta va fi oferit gratuit vizitatorilor ultimei expoziții, ce va avea loc începând cu 10 octombrie la Centrul „Teodor T. Burada“. Proiectul este realizat de Asociația Culturală Aventurium, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult