Nu este exagerat să spunem că probabil, am rămas cu ceva sechele din pandemie, câtă vreme se fac eforturi uneori aiuritoare, ca economia României să treacă de la respiraţia cu ajutorul aparatelor, la gimnastica de recuperare. Și este posibil ca după un efort îndelungat, tu ca un contribuabil ce ești, să devii apatic și obosit.
Dar cum noi trăim într-o țară în care politicul se află în tot și în toate, apatia și oboseala, nu au ce căuta la guvernare, când vine vorba de a colecta bani la buget, chiar dacă despre economie se poate spune doar că este bizară, contradictorie şi imprevizibilă.
Tot ce trebuie făcut, este să afișezi o atitudine dezinhibată și să pară că vii cu soluții. Liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis zilele trecute de la Bacău, că soluția la problemele economice ar fi renunțarea la cota unică și impozitarea progresivă, însă înainte de toate trebuie digitalizată Agenția Națională de Administrare Fiscală. Marcel Ciolacu mai spune că au mai rămas doar câteva țări care nu au renunțat la cota unică, printre care se află și Rusia și că realitățile sunt cu totul altele iar progresul arată altfel. De asmenea, liderul PSD precizează că nu trebuie să rămânem ancorați în anumite soluții, care au fost bune într-un anume moment economic al României, și că impozitarea progresivă este soluția. Există partide politice în România care nu ar trebui să vorbească despre impozitare, iar PSD, este unul dintre ele. Este foarte greu de explicat cum vine asta…un partid socialist care este de acord decenii la rând cu taxarea exorbitantă a muncii, cum se întâmplă în România, și care nu face nimic pentru reducerea acestor taxe. Și apoi, am tot avut ocazia să vedem cum se vrea gestionată problema asta, când, de cele mai multe ori, se dorește scăderea impozitării pe salariul minim și creșterea taxelor pe muncă pentru cei cu salarii mai mari. E cam singura soluție “miraculoasă” din peisajul politico-fiscal. Fără reforme reale în sectorul bugetar, toate aceste discuții lansate ciclic de oamenii politici din România, sunt o apariție gri. Dar cam așa arată rețeta politicilor fiscale în România.
Taxezi excesiv munca și supra-populezi aparatul de stat, ca să-l poți plăti decent și să te folosești de el în alegeri. Nu există nimic mai simplu. Degeaba urlă cel angajat la privat că nu este cinstit ceea ce se întâmplă, și că el tot la galerele de război ale acestei lumi se află. În cel mai fericit caz, se pleacă pe fir, pentru rezolvarea acestui caz “revoltător”, aşa cum numai la noi se poate, cu fanfară şi câteva discursuri fade despre importanța mediului de afaceri și a cetăţeanului contribuabil, după care urmează o indexare a salariilor de la stat din sectorul X. Nu contează că standardul de viață a scăzut vertiginos iar apa caldă, de exemplu, nu răspunde la chemări, în timp ce debitul de la robinet seamăna cu lacrimile Annei Karenina. Tot ce contează, sunt aceste “politici” fără un răspuns concret în viața reală a cetățeanului, istovit și epuizat de nepăsarea celor care ar trebui să-l apere de rele. Mai devreme sau mai târziu, acest amestec inflamabil de ignoranță și putere ne va exploda în față, iar cei care se gândesc că vor învinge și la alegerile viitoare, cu aceleași stereotipii ponosite, vor avea o surpriză.
România chiar nu-ți oferă nimic, ca sa aibă pretenții la impozite mari pe muncă. Acestea vor conduce inevitabil, la o altă pregătire pentru exod, capitol la care suntem oricum fruntași. La noi, mari sunt și problemele de credibilitate pe care le au mai toate partidele din România. Ele fac ca toate aceste inițiative legate de impozitare și muncă, să aibă ceva din așezarea unor bodyguarzi parodici în farmacii. Și vorbim despre un tablou care are ceva de pe altă lume, fără doar şi poate, pentru că în farmacii intră de obicei, oameni cu probleme de sănătate. Românii au probleme cu sănătatea salariilor, pentru că sunt impozitați agresiv când vine vorba de muncă, iar ei știu foarte bine că din acest punct de vedere, în aer plutește o batistă care, până la urmă, va ateriza lin, pe țambal. Asta pentru că domnilor din politică, nu le-a ieşit, în viaţa reală, să devină nici fotbalişti de succes și nici hip-hopperi. Nu le-a ieşit nicicum să urce pe această Scenă a Lumii. Dar, nu-i nimic. Dacă nu s-a găsit nici un spectacol mare la care să ia castingul, au chemat ei Lumea la casting. Prin urmare, este foarte întemeiată teoria potrivit căreia, statul există doar pentru a rezolva necazurile cu care se confruntă el, sau comunitatea din care face parte.
