joi, 16 ianuarie, 2025
Home Actualitate Premieră pe litoral. Recital susținut de Corul „Madrigal”, la răsăritul soarelui

Premieră pe litoral. Recital susținut de Corul „Madrigal”, la răsăritul soarelui

de Redacția Dotto

Pentru prima dată în cei 60 de ani de existență și în premieră pentru România, Corul ”Madrigal” a oferit, la ora răsăritului, un recital pe faleza din Constanța, în zona Farului Genovez.

Premiera absolută pe faleza Cazinoului din Constanța! Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna  Ungureanu, împreună cu actorul Marius Manole au oferit publicului constănțean și turiștilor un răsărit sonor și emoționant pe malul mării. Aproape 600 de persoane au participat la evenimentul inedit. Concertele și spectacolele Madrigal continuă până pe 16 august.

La ora 6 și 7 minute fix, cei aproape 600 de constănțeni și turiști au admirat cum soarele răsare pe ritmurile Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu. Recitalul Corului Madrigal a inclus și un moment recitativ al actorului Marius Manole. La orgă a interpretat Abel-Edison Corban.

Concertele dedicate Zilei Marinei Române de către Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” continuă.

Festivalul CANTUS MUNDI aduce pe scenă artiști renumiți care cântă împreună cu tinerii artiști din corurile Programului Național Cantus Mundi, iar al doilea spectacol – Seara Folk, de astăzi, de la ora 19,00, de pe Faleza Cazino îi va reuni pe scenă, alături de Corurile de copii, pe Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Corul „Madrigal va susține marți, de Ziua Marinei, un spectacol extraordinar sub egida ”Ave Maria”, pe faleza Cazinoului din Constanța. Concertele sunt organizate cu sprijinul Primăriei Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult