miercuri, 26 martie, 2025
Home DOTTO News Premiera spectacolului ”Omul de Zăpadă” la Teatrul pentru Copii din Constanța

Premiera spectacolului ”Omul de Zăpadă” la Teatrul pentru Copii din Constanța

de Redacția Dotto

Magie, emoție și o poveste plină de învățăminte. Toate acestea s-au întâmplat ieri pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, unde a avut loc premiera spectacolului Omul de Zăpadă care voia să întâlnească Soarele, de Matei Vișniec. O călătorie fantastică ce i-a purtat pe cei mici într-o lume de basm.

Duminică, în două reprezentații speciale, copiii, părinții și bunicii au urmărit povestea emoționantă a Omului de Zăpadă – o ființă fragilă, dar cu o inimă uriașă, care își dorește să îl întâlnească pe Soare. În drumul său, personajul principal descoperă prietenia, speranța și bucuria de a dărui. Este o poveste sensibilă, cu multe momente amuzante și emoționante. 

Regia artistică a spectacolului este semnată de Lică Gherghilescu, scenografia poartă amprenta lui Nicu Baturi, iar muzica a fost compusă de Alexandru Neș. Premiera spectacolului a fost primită cu aplauze și bucurie de cei mici și cei mari.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult