Prețuri record la cazare, pe litoral

Iar dacă soarele arde pe plajă, prețurile ard serios la portofel. Până la 1200 de euro costă o noapte de cazare la Mamaia, care este și cea mai aglomerată stațiune de pe litoral. Tarifele au crescut cu 30 la sută zilele acestea și se vor menține așa cel puțin până la mijlocul lunii august, considerat vârf de sezon.



Zeci de mii de turiști au fugit zilele acestea de betoanele din marile orașe, ca să prindă un loc sub o umbrelă, la malul mării. Suntem în vârf de sezon estival, cea mai aglomerată perioada a verii cand cu greu mai găsești locuri la hoteluri sau în parcări.


Fuga la mare însă nu este deloc ieftină. Trei zile pe relaxare pe litoral se simt serios în portofele, iar hotelurile din Mamaia Nord bat record după record când vine vorba despre prețuri.

Chiar și asa, hotelurile, restaurantele și plajele sunt pline.

Weekendul care tocmai s-a încheiat a fost cel mai aglomerat de până acum. Hotelierii au numărat peste 120 de mii de turiști, însă reprezentanții din industria turismului spun că de fapt numărul celor prezenți pe litoral este dublu. Pe lângă turiștii din pensiuni și hoteluri, mii de români se cazează la rude, prieteni și particulari.

Hotelierii se aşteaptă la un grad mare de ocupare și pentru următoarele săptămâni, conform Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Incident la Centrala Nucleară Cernavodă

Unitatea doi de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energetic. Deconectarea automat…