În aerul rarefiat al politicii românești plutește de ceva vreme incertitudinea și improvizația.
Sunt elemente care ne-au cam anulat emoția că trăim într-o țară care a împlinit de curând o sută de ani, de când câteva provincii istorice în care locuiesc majoritar oameni vorbitori ai aceleiași limbi, s-au alăturat în aceeași unitate statală.
Chinurile facerii guvernului Ciucă, discuțiile interminabile fără finalitate și zbaterile dintre USR, PNL și PSD pentru un nou guvern, nu reprezintă decât un fond sonor plin de asperități și de acțiuni care seamănă de fapt, cu un uragan aflat într-o parcare de rulote. Pentru că domnii “negociatori” au luat pe sus tot poporul, care nu demult a fost la vot și l-au dus într-o altă dimensiune. Vot care acum nu mai contează în fața dorinței lor de a rămâne la putere indiferent cu cine se aliază.
Vorbim de o miopie politică forte, pentru că ei nu mai văd că democrația românească fără cetățeni suverani nu prea e posibilă, dar parcă merge cu politicieni care nu mai reprezintă pe nimeni. Ar fi trebuit să ne aflăm într-un moment, în care să apreciem efortul autorităților care ne propulsează pe cele mai înalte culmi ale civilizației, prin ferocitatea economică de care dau dovadă, într-un climat economic global destul de delicat. Însă nu se întâmplă asta. Vedem un spectacol politicianist tras de păr, cu premieri ce ar trebui schimbați la doi ani și în care prioritățile cetățeanului de rând, circulă pe șinele unui montagne russe, ce urcă și coboară abrupt, ducându-și încărcătura către un prizonierat despre care nu vorbește nimeni. Și asta în vreme ce atitudinea celor care negociază “alianțe funcționale” este una de superioritate, iar din declarații reiese că au cam câștigat glorios ambele războaie mondiale.
Ceea ce se întâmplă acum în privința formării unui nou guvern, este cam ca atunci când îți duci mașina la service si o iei reparată, mai puțin pentru chestia pentru care ai dus-o. Echivalentul în transporturi, a ceea ce se întâmplă zilele acestea în politica de la noi, este acel tren care face 18 ore de la Arad la Mangalia. Evocă rămânerea în urmă, lipsa de soluții, indolența obraznică, trăitul într-o promiscuitate care-și ține coada pe sus și se dă civilizație, civilizație care acum își trăiește gloria. Travaliul politic prin care a trecut generalul Ciucă, care până la urmă și-a depus mandatul, pare un un joc politic foarte ieftin controlat de președinte, care probabil că se preface că epuizează toate variantele. Nu ar fi rău ca în perioada următoare, să ne obișnuim cu ideea că anumiți domni cu un compotament de travel, vor trece de la un partid la altul, după care ne vor spune că ei sunt soluția, pentru că au modele de dezvoltare comunitară durabilă.
Lucrurile acestea se întâmplă în perioadele zbuciumate din politică. Este acel gest care are în el, ceva din luatul duduilor în cîrcă la concertele cu Scorpions ca să vadă mai bine scena. Din acest punct de vedere, alegătorul român, este complet defavorizat pentru că periodic vede cum îi este extras CNP-ul la loteria regretelor. Peste toate acestea apare domnul Iohannis, care ne spune direct că pe lângă dificultățile generate de pandemie și cele câteva șicane din politică, de fapt în țară se întâmplă lucruri fascinante. Ce sistem sanitar ne-au pus la punct, complet lipsit de corupție, extrem de performant, dedicat demnității umane și păstrării continue a stării de sănătate a cetățenilor. Ce sistem impresionant de educație și ce administrație așternută ca un covor moale, la picioarele cetățeanului.
Avem cei mai buni elevi la olimpiadele școlare și cea mai protejată natură din Europa, pentru care domnii din guvern au fost în stare să facă orice. Și după toate aceste realizări, cum să nu le ceri românilor să iasă la vot, mai ales că Superman poate fi uneori chiar și un alpinist utilitar, care se ocupă de izolarea termică a blocurilor. Asta în vreme ce politicienii se luptă cu problemele cu care se confruntă cetățenii și se folosesc de un truc la care apelează culturiștii de ocazie, care încep să poarte culori închise și haine mulate, după primele trei săptămâni de tras de fiare, înainte să se lase definitiv.
