Primăria Constanţa a scos utilajele de deszăperire
HomeBreaking newsPrimăria Constanţa a scos utilajele de deszăperire
Breaking news - luni 30 noiembrie 2020

Primăria Constanţa a scos utilajele de deszăperire

Având în vedere că ploaia s-a transformat în lapoviță și ninsoare, Primăria Municipiului Constanța a scos utilajele de deszăpezire. În jurul orei 21, sărărițele au început să împrăștie material antiderapant pe poduri și pe străzile și bulevardele pe care s-a depus deja strat de zăpadă, iar autospecialele cu lamă intervin acolo unde este cazul. Până în acest moment s-a acționat pentru degajarea zăpezii pe bulevardul Aurel Vlaicu. Frezele de mici dimensiuni și ATV-urile cu sărăriță sunt pregatite și ele să intervină atunci când situația o va impune.

Conform prognozei meteo, Constanța se află și sub cod galben de vânt până la ora 23:00. Intensificările vântului, la rafală pot atinge între 55 și 60 km/h.

În aceste condiții, Primăria Municipiului Constanța sfătuiește cetățenii să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

În acest moment se circulă în condiții bune pe toate arterele din municipiu. Facem apel către toți constănțenii care ies în trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă.

Toți locuitorii orașului, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

Ivan Patzaichin se retrage din grupul consultativ reprezentativ pentru Delta Dunării

Am fost surprins de violența atacurilor la adresa mea pe acest subiect… sursa: Faceb…