Primarul Constanței, Vergil Chițac, contestă amenzile pe care le-a primit de la Autoritatea Electorală Permanentă în perioada alegerilor locale. Edilul a plătit amenzile, dar nu este deloc de acord cu ele.
Vă reamintesc, Vergil Chițac a fost amendat de AEP cu o zi înainte de alegeri, dar și în data alegerilor locale pentru că nu a organizat urnele de vot conform legii. În unele dintre secțiile de votare au fost montate doar 3 urne de vot, în loc de 5, așa cum prevede legea. Partidele din opoziție l-au acuzat atunci că prin neasigurarea numărului legal de urne încearcă fraudarea alegerilor, întrucât exista riscul amestecării voturilor. Pentru neasigurarea numărului corect de urne, Vergil Chițac a fost amendat de trei ori. Iar suma finală pe care a plătit-o a fost de 7.300 de lei. Reprezentanții Departamentului de Comunicare din cadrul Primăriei Constanța ne-au transmis astăzi, citez “Cele trei sancțiuni emise de Autoritatea Electorală Permanentă au fost transmise fizic primarului municipiului Constanța la sfârșitul săptămânii trecute. Au fost achitate. Toate cele trei amenzi vor fi contestate în termenul legal”, am încheiat citatul.