Curtea de Apel Constanța a admis, astăzi, 27 august, contestația formulată de procurorii DNA împotriva deciziei Tribunalului Constanța, care dispusese inițial măsura controlului judiciar. Magistrații au decis arestarea preventivă a primarului Mangaliei, Cristian Radu, pentru o perioadă de 30 de zile. Edilul a ieșit din sediul Curții de Apel, cu cătușe la mâini și va fi dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a ajuns, din nou, astăzi la Curtea de Apel Constanța, unde magistrații au judecat cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a sa pentru 30 de zile. La intrarea în instanță, edilul a fost întâmpinat de protestatarul Marian Ceaușescu, care i-a fluturat o cămașă de zeghe și l-a numit «Borfaș».
Îmbrăcat într-un costum gri, cu o cămașă albă descheiată la gât, mocasini bej și un teanc de dosare sub braț, Cristian Radu, primarul Mangaliei, a venit singur în această dimineață la Curtea de Apel Constanța. Magistrații au avut pe rol solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile. La intrarea în instanță, edilul a fost întâmpinat de protestatarul Marian Ceaușescu, cunoscut pentru acțiunile sale împotriva politicienilor acuzați de corupție. Acesta i-a fluturat o cămașă de zeghe și l-a acuzat public că fură din banii orașului.
După câteva ore de dezbateri, Cristian Radu a ieșit din sala de judecată și a fost surprins relaxat, în timp ce vorbea la telefon. La un moment dat a schițat chiar și un zâmbet.
Cristian Radu este acuzat de procurorii DNA de cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, precum și de spălare a banilor. Anchetatorii susțin că, în perioada 2020–2025, edilul ar fi primit peste jumătate de milion de euro în schimbul eliberării unor autorizații de construire, emiterii unor documente urbanistice, facilitării unor contracte publice și protecției acordate unor afaceri de pe litoral. Mita nu s-ar fi limitat la bani în numerar. Procurorii spun că primarul a primit haine de lux în valoare de 40.000 de euro și o reducere substanțială la achiziția unui hotel din Cap Aurora, evaluată la aproximativ 500.000 de euro. O parte din bani ar fi fost ulterior disimulată prin tranzacții comerciale, faptă încadrată la spălare de bani.