Au fost vremuri nu prea îndepărtate, când mesajul general era că România este exfoliată de lăcomia multinaționalelor. Acum când deficitul este atât de mare încât își poate purta singur de grijă, aceste multinaționale constatăm că tot nu prea vor să se alăture în aceeași unitate statală, când vine vorba de plătitul taxelor la buget și mai toate declară că nu au profit.
Între timp, firmele private duc greul în societate și contribuie cu bani peste măsură acolo unde li se ordonă. Am tot scris despre pensii și legea nouă, care e plină de bug-uri care se vor vedea la lucru în viitor. Un viitor în care actualii pensionari probabil că vor pierde atâtea kilograme, încât vor fi atârnați, sub forma unui accesoriu, de o brățară norocoasă la mâna fiecărui legiferator. De aici și senzația foarte pregnantă că incompetența circulă pe șinele unui roller-coaster, ce urcă și coboară abrupt, ducându-și încărcătura de pasageri către prizonierat. Iar asta se vede cu ochiul liber. Nu-i puțin lucru să scoți niște manifestanți în fața Primăriei Capitalei, pentru a-l huidui pe primarul general și să constați că toți au pancarte cu mesaje scrise greșit gramatical, în sensul că toate au virgula pusă între subiect și predicat. Cum, nu-i puțin lucru să ai atât de multe probleme sociale acasă, și tu să pleci în turneu în Africa.
Ca să nu mai spunem că s-a mai întâmplat să ardă câte un spital, și să te trezești seara la jurnal cu imagini de pe pârtia de la Păltiniș. Și până la urmă de ce nu s-ar întâmpla așa, din moment ce în istorie, am făcut praf și pulbere imperiul Otoman, ori de câte ori ne-am strâmbat la el. De ce nu ne-am strâmba și la popor, dacă unii chiar își permit ceasuri de 30 de mii de euro cu care merg la piață. Sunt gesturi care au în ele ceva din luatul duduilor în cârcă la concertele cu Scorpions ca să vadă mai bine scena. Oamenii obișnuiți, nu sunt invidioși pentru că cineva dansează la o școală de fete din Kenya și nici pe ceasurile scumpe ale unora. Ei sunt foarte supărați pentru că în politica românească, nu e nimeni care să-și ia în serios rolul de continuator al civilizației și al bunului simț. De exemplu imnul Franței, începe cu „La drum, copii ai națiunii“ în timp ce noi trebuie ca mai întâi să ne deșteptăm. În timp ce noi trebuie să ne deșteptăm, ei pornesc deja la drum. Cam asta-i diferența.
Dacă tot avem figuri publice proeminente care spun că există în politica românească personaje care „își pun chiloții peste pantaloni, pelerine și zboară printer blocuri” – de ce n-am acredita ideea că de fapt, Superman, nu este altceva decât un alpinist utilitar? Dar chestiunea devine gravă, când lăsăm kryptonita deoparte și constatăm că borcanul cu miere aproape că nu se mai vede, din cauza filialelor de partid care au aderat la el. Toți sunt parcă rupți de realitate și preocupați de aparențe. Parcă totul a început să semene cu un accident stupid în care este implicată o doamnă durdulie la cofetărie, pasionată de mișcarea spre și dinspre frigider, care a trecut prin clipe de groază, după ce a fost blocată timp de 3 ore între “blaturile” unui tort, unde poporul este glazura standard.
