Duminica acesta, pe 9 iunie, constănțenii își vor alegere primarii și europarlamentarii. Un vot va fi dat și pentru președintele Consiliului Județean Constanța, dar și pentru pentru componența consiliului local și a consiliului județean.
În premieră, politicienii au decis să comaseze alegerile locale cu cele europarlamentare, ceea ce înseamnă că vom primi mai multe buletine de vot decât de obicei. Tot în premieră, secțiile de votare se vor deschide la ora 7:00 și se vor închide la ora 22:00 și nu la ora 21. Iar, în cazuri speciale, programul de vot s-ar putea prelungi până la ora 23: și 59 de minute. În județul Constanța votul se va desfășura în 561 de secții. Pe listele electorale figurează peste 613 mii de alegători, aproape 251 de mii dintre aceștia, doar în municipiul Constanța. Despre procedura de vot discutăm în continuare cu purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Constanța, Vlad Jipa. Bun găsit.