sâmbătă, 17 mai, 2025
Home Sport Protest al suporterilor Farului Constanța

Protest al suporterilor Farului Constanța

de Redacția Dotto

Bannere de protest au apărut în mai multe zone din Constanța și stațiunea Mamaia, fanii Farului exprimându-și nemulțumirea față de întârzierea construcției noului stadion. Lucrările nu au început nici după aproape doi ani de la demolarea vechii arene.

Suporterii Farului Constanța, din galeriile Baricada și Peluza Marină, protestează prin mai multe bannere amplasate în zone cheie din Constanța și stațiunea Mamaia. Aceștia atrag atenția asupra întârzierilor majore în construirea noului stadion. Printre mesajele afișate se numără: „Stadionul?” și „Identitate. Onoare. Amintiri – Acasă. Demonstrați că și vouă de Farul vă pasă.” Fanii sunt revoltați de faptul că, deși vechiul stadion a fost demolat în urmă cu aproape doi ani, șantierul noii arene nu a fost deschis. Primarul Constanței, Vergil Chițac, a explicat că din cauza întârzierilor în obținerea avizelor, lucrările ar putea începe abia în 2026. De asemenea, este posibil ca proiectarea finală să impună costuri mai mari decât cele estimate inițial, din cauza inflației și actualizării devizului general. Fanii cer un angajament clar din partea autorităților, termene ferme și transparență în implementarea proiectului.

Noua arenă a Farului ar urma să aibă peste 18.100 de locuri și o suprafață desfășurată de 64.000 de metri pătrați. Stadionul va include piste de atletism, arene de tenis și un centru sportiv modern pentru recuperare și cantonamente. Proiectul este coordonat de Compania Națională de Investiții, în colaborare cu Primăria Constanța, și va fi construit conform celor mai ridicate standarde UEFA.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult