miercuri, 22 mai, 2024
Home Actualitate Protest la CJAS Constanța. Oamenii cer salarii mai mari

Protest la CJAS Constanța. Oamenii cer salarii mai mari

de Redacția Dotto

Zeci de angajați ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate din Constanța au refuzat să muncească astăzi nemulțumiți de volumul mare de muncă și salariile pe care le consideră nedrept de mici. Sindicaliștii spun că lefurile lor nu au mai crescut din 2017, iar nivelul lor de trai a scăzut semnificativ.

În timp ce sistemul de sănătate din România este sub presiunea a numeroase provocări, angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate din Constanța se confruntă cu o povară copleșitoare: angajați puțini, volum mare de muncă, salarii mici și lipsa sporurilor. Toate aceste motive i-au determinat pe sindicaliștii instituției să întrerupă lucrul astăzi timp de două ore și să își spună nemulțumirile într-un protest pașnic, în fața instituției.

Angajații CJAS subliniază că ei sunt cei care contractează validează, verifică și decontează serviciile realizate de toți furnzorii din sistemul național de sănătate. Declanșarea unei greve a lor va pune în pericol continuitatea tratamentelor pentru pacienții cronici, decontarea sumelor pentru spitale și plata concediilor medicale. Nici cardurile de sănătate și adeverințele medicale nu vor mai putea fi procesate și nici cererile pentru dispozitivele medicale. Toate acestea ar putea duce la tensiuni sociale majore, subliniază sindicaliștii.

Proteste similare celui de la Constanța au fost peste tot în țară. Programul Naţional de Sănătate asigură tratamentul pentru 2.000.000 de bolnavi grav, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde de lei, cel mai mare din ţară din sistemul public.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult