vineri, 16 mai, 2025
Home DOTTO News Protest pentru demiterea șefului Poliției Mangalia

Protest pentru demiterea șefului Poliției Mangalia

de Redacția Dotto

Se cere demisia comandantului de la Poliția Mangalia. Mai mulți polițști îl acuză pe acesta de practici dictatoriale și amenințări la adresa lor. Revoltați oamenii legii, membri ai Sindicatului Polițiștilor, au protestat astăzi în fața sediului Poliției și i-au cerut șefului lor să plece.

Până la ora transmiterii acestei știri, comandantul Poliției nu a putut fi contactat pentru declarații. Cazul a intrat și în atenția Inspectoratului General al Poliției Române.

Polițiștii se plâng că șeful lor, comandatul Poliției Mangalia, îi jignește și are o atitudine de dictator. Ei spun că are un comportament violent și limbaj vulgar.

Oamenii spun că apucăturile de vechil pe care le are șeful lor nu sunt deloc compatibile cu funcția pe care acesta o are și i-au cerut să plece, în cadrul unui protest care a durat două ore și a fost organizat chiar în fața sediului Poliției Mangalia.

Polițiștii protestatari au venit cu o botniță, cu o lesă și cu un lasou, pe care le-au atârnat de o pancartă în semn de protest. Cazul a intrat și în atenția conducerii IGPR.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult