Vineri dimineață, zeci de angajați ai Rafinăriei Petromidia s-au adunat în fața Porții 2, în zona clădirii de birouri, pentru a-și manifesta nemulțumirile.
Motivul protestului este legat de un contract de muncă colectiv care nu ar fi fost negociat corespunzător.
Liderii de sindicat sunt în prezent în discuții cu conducerea companiei pentru a clarifica situația și a găsi soluții.
Tot astăzi, se decide viitorul consiliului de administrație. Astfel, la solicitarea Statului Român prin Ministerul Energiei, rafinăria Petromidia trece printr-o remaniere semnificativă a Consiliului de Administrație, cu revocări, demisii și numirea a trei noi membri până în aprilie 2026, în timp ce angajații protestează la poarta rafinăriei nemulțumiți de condițiile de muncă.
UPDATE 09:30 Protestul celor aproape 100 de angajați ai rafinăriei au pornit de la nemulțumiri legate de salarizare.
Liderul sindicatului „Petrochimistul”, Auraș Eugen Stanilă, a declarat, pentu DOTTO TV, că angajații solicită o majorare netă de 1.500 de lei la salariu. De partea cealaltă, conducerea Rompetrol a anunțat că nu poate susține această sumă, dar a propus în schimb bonusuri alternative, fapt care i-a nemulțumit pe protestatari. Oamenii care s-au adunat în această dimineață în fața clădirii de birouri spun că nu acceptă măsurile de compensare.
Totodată, liderul de sindicat a precizat că reprezentanții Consiliului de conducere al sindicatului se vor întruni astăzi, de la ora 13, pentru a lua o decizie finală, iar rezultatul acestei întruniri va sta la baza negocierilor oficiale cu cei aflați la conducerea rafinăriei.
Deși sindicatul reprezintă aproximativ 2.000 de angajați, impactul deciziilor ar putea afecta peste 4.500 de persoane implicate în activitatea rafinăriei.
-în curs de actualizare –