Sute de angajaţi ai Şantierului Naval Mangalia au declanşat, joi, un protest spontan în curtea unităţii, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de peste trei luni. Este al doilea protest de acest fel în ultima lună, după cel din 27 februarie.
Potrivit liderului Sindicatului Liber Navalistul, Laurenţiu Gobeajă, angajaţii se confruntă cu dificultăţi financiare majore, ajungând la limita subzistenţei, fără bani pentru mâncare sau facturi. „Refuză să mai muncească pentru că nu mai pot munci pe burta goală”, a declarat acesta pentru News.ro.
Problema persistă din cauza întârzierii normelor de aplicare a Ordonanței 6/2026, care prevede plata creanțelor salariale prin Fondul de garantare. Deşi actul normativ a fost aprobat, normele necesare aplicării lui nu au fost încă adoptate. În ședința de Guvern de miercuri nu a fost rezolvată această situație, deși termenul de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței se împlinește pe 19 martie.
„Ne-am întâlnit cu ministrul Economiei pe 2 martie, care a promis că normele se vor adopta în maxim două săptămâni. Au trecut trei săptămâni și problema nu s-a rezolvat”, a mai explicat Laurenţiu Gobeajă.
Sindicatul atrage atenția că amânarea adoptării normelor afectează direct viața angajaților și solicită autorităților să urgenteze procedurile pentru plata restanțelor salariale.