sâmbătă, 8 februarie, 2025
Home Politică PSD Constanța a validat candidații pentru Primărie și CJC

PSD Constanța a validat candidații pentru Primărie și CJC

de Redacția Dotto


PSD Constanța l-a desemnat pe Horia Constantinescu, actualul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, drept candidat pentru funcția de primar al municipiului Constanța, în timp ce medicul Cătălin Grasa, fostul director al Spitalului Județean Constanța a fost nominalizat pentru președinția Consiliului Județean Constanța, potrivit unor surse din cadrul partidului citate de G4Media.

Anunțul oficial va fi făcut în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc la ora 17.30. 


Horia Constantinescu, deține funcția de șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost desemnat candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Constanța. Constantinescu anterior a fost membru al echipei administrației conduse de primarul Vergil Chițac și a ocupat poziția de director al Direcției de Gestionare a Serviciilor Publice. În 2020, el a mai candidat la Primăria Constanța, reprezentând Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu, obținând 5,04% din voturi.


Cătălin Nicolae Grasa, este medic primar în chirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost desemnat ca fiind candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Dr. Grasa a deținut anterior funcția de director al Spitalului Judeţean Constanţa și a fost șeful secției de Chirurgie I. A fost și senator al Universității ”Ovidius” Constanța. El este, de asemenea, membru al Colegiului Medicilor din România și al Societății Române de Chirurgie.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult