marți, 15 iulie, 2025
Home Actualitate RAJA: Avaria din zona Pod Butelii a fost remediată. Apa potabilă revine treptat 

RAJA: Avaria din zona Pod Butelii a fost remediată. Apa potabilă revine treptat 

de Redacția Dotto

Lucrările de montare și cuplare a noilor tronsoane la conducta magistrală de apă cu diametrul de 800 mm din zona Pod Butelii au fost finalizate. De la producerea avariei, în seara zilei de 20 octombrie 2024, echipele RAJA au lucrat neîntrerupt, depunând eforturi considerabile pentru a remedia această situație complexă. Datorită intervențiilor continue, s-a reușit stabilizarea terenului și înlocuirea conductei avariate pe o lungime de aproximativ 50 de metri. 

În acest moment, se desfășoară ultimele manevre de vane pentru reluarea graduală a furnizării apei în rețea. Având în vedere dimensiunile extinse ale acestei conducte, procesul de umplere a instalației este unul de durată. Estimăm că este necesară o perioadă de minim 3 ore pentru ca sistemul să funcționeze la capacitate optimă, astfel încât abonații din zonele Medeea, Anda, CET și bd. Aurel Vlaicu (între străzile Celulozei și Vârful cu Dor), cu punctele termice aferente, să aibă apă la robinete în condiții normale de presiune și debit.

Distribuirea apei va fi reluată treptat în toate zonele afectate, însă în funcție de topografia rețelei și de variațiile de consum înregistrate, în unele sectoare, în special la capetele de coloană și la etajele superioare, pot apărea întârzieri suplimentare în stabilizarea presiunii la parametrii optimi de furnizare.

Înțelegem că această situație creează inconveniente pentru consumatorii afectați și le mulțumim pentru răbdare și înțelegere. Echipele RAJA vor continua să supravegheze etapele procesului de reluare a furnizării apei și sunt pregătite să intervină acolo unde va fi necesar pentru a restabili serviciile în cele mai bune condiții.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult