joi, 16 ianuarie, 2025
Home Actualitate Razii de amploare în Constanța: amenzi de peste 30.000 de lei

Razii de amploare în Constanța: amenzi de peste 30.000 de lei

de Redacția Dotto

În contextul festivalului care se desfășoară în municipiul Constanța, în perioada 6-7 iulie a.c. polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune cu forte mărite pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranță, prin limitarea excesului de viteză și depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din municipiul Constanța și a fost coordonată de ofițeri ai Direcției Rutiere din Poliția Română. 

În cadrul activităților derulate, 655 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 63 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive. 

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 32.000 de lei. 

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 9 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 16 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor vehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul activităților desfășurate, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei  00:45, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.  

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei  02:27, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Unirii din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.  

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult