Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat, la data de 17 mai a.c., o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în municipiul Constanța și în comuna Cumpăna.
Astfel, au fost legitimate 116 persoane și au fost verificate 116 vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9200 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 7 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea limitei legale de viteză și au fost constatate două infracțiuni.
De exemplu, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 66 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Cireșica din comuna Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, 58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
De asemenea, la data de 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 19 persoane și au fost verificate 9 vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 300 de lei.