luni, 17 martie, 2025
Home Actualitate Răzvan Pantelimon este noul director interimar al Muzeului de Istorie din Constanța

Răzvan Pantelimon este noul director interimar al Muzeului de Istorie din Constanța

de Redacția Dotto

Răzvan Victor Pantelimon este noul director general interimar al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu nr.536, din 14 august 2024, Răzvan Victor Pantelimon a fost numit în funcția de director general interimar/manager interimar la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 

Dispoziția a avut la bază referatul Direcției de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate nr.25133 /13.08.2024, prin care se solicită desemnarea unui director general interimar care să asigure managementul instituției publice de cultură Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța; prevederile art.33 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art.191 alin.(1) lit.a) coroborat cu alin.(2) lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

„Se desemnează, din data de 19 august 2024, domnul Pantelimon Răzvan Victor în funcția de director general interimar/manager interimar la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Conducerea interimară se asigură până la data începerii executării noului contract de management, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice”,

se arată în dispoziție.

Răzvan Victor Pantelimon este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius din Constanța și mandatul va începe din data de 19 august 2024.

Aurel Mototolea care deținea funcția de director al Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța a decis să se retragă din funcția managerială, dar va continua activitatea de arheolog în cadrul instituției.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult