marți, 23 decembrie, 2025
Home ActualitatePreședintele interimar al PSD Constanța, după ce Florin Mitroi a renunțat la demisie: „Un joc jalnic de imagine”

Președintele interimar al PSD Constanța, după ce Florin Mitroi a renunțat la demisie: „Un joc jalnic de imagine”

de Redacția Dotto

„Un joc jalnic de imagine”, spune PSD Constanța după ce Florin Mitroi a anunțat că renunță la demisie și a motivat răzgândirea prin invocarea „interesului constănțenilor” și a proiectelor județului.

Președintele interimar al social democraților, Daniel Georgescu, a criticat astăzi decizia lui Florin Mitroi  de a renunța la demisie și a pus sub semnul întrebării capacitatea de leadership a actualei conduceri a Consiliului Județean.

„După un asemenea spectacol, nu mai vorbim despre leadership, ci despre un joc jalnic de imagine, în care demisia devine instrument de presiune, iar răzgândirea soluție de avarie”, a scris Georgescu pe pagina sa de socializare.

Liderul PSD Constanța avertizează că demisia „pusă pe masă” nu poate ține loc de rezultate și cere de la președintele Consiliului Județean explicații clare și asumate.

„E greu de crezut că oamenii mai pot avea încredere că actuala conducere executivă a județului poate realiza ceva, atâta timp cât stă permanent cu demisia pe masă, gata să fugă de răspundere. (… ) Domnul Mitroi nu poate primi un cec în alb, ca și cum ar lua mandatul de la zero. Este dator să explice transparent ce anume blochează activitatea județului Constanța și care este stadiul real al proiectelor majore”, a mai scris Georgescu.

Florin Mitroi a anunțat vineri că își dă demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. În anunțul demisiei a invocat blocaje, presiuni și lipsa pârghiilor pentru investițiile promise. În același anunț a vorbit despre indiferența clasei politice, care, ar pune funcțiile înaintea interesului cetățenilor. Astăzi, președintele CJ a spus că s-a răzgândit după ce ar fi primit garanții că Executivul va susține proiectele majore ale județului, dar și mesaje de la cetățeni.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult