Home News Regulament nou pentru taximetriștii constănțeni
News - 5 zile în urmă

Regulament nou pentru taximetriștii constănțeni

După lungi discuții între taximetriști și autoritățile publice locale referitor la Regulamentul privind funcționarea serviciului de transport în regim de taxi, au căzut de acord asupra formei sale finale . Deși nu li se impune o uniformă, aceștia vor trebui să fie îmbrăcați decent, să păstreze mașinile curate, să nu vorbească la telefon în timpul curselor și să difuzeze, la un volum rezonabil, doar muzică comercială.

Taximetriștii „echipați” în pantaloni scurți, maiouri sau tricouri și șlapi vor dispărea de pe străzile Constanței!

Deși inițial autoritățile locale au dorit ca taximetriștii să fie îmbrăcați cu pantaloni negri și cămăși de o anumită culoare, între timp, cele două părți au căzut de acord să fie o ținută decentă, fără a impune o anumită culoare.

„Principalele obligații ale taximetriștilor (…) sunt: să aibă ținută vestimentară obligatorie, pantalon lung, cămașă uni, culori neutre, sacou în funcție de anotimp, fiind interzisă îmbrăcămintea necorespunzătoare (șort, maiou, tricou, șlapi)”,

se menționează în regulament. De asemenea, taximetriștii au tot susținut că numărul taxiurilor nu este suficient pentru necesarul municipiului Constanța, regulamentul prevede ca pe străzi să rămână doar 1.262 de taxiuri, pentru următorii cinci ani.

Taximetriștii și-au luat angajamentul, prin același regulament, să distribuie pliantele Primăriei, în vederea promovării turismului în orașul de la malul mării. De asemenea, aceștia sunt de părere că, așa cum li se cer lucruri, să și primească pe măsură.

În cadrul întâlnirii online de astăzi cu reprezentanții Primăriei, s-a amânat schimbarea mașinilor mai vechi de 10 ani până la 31 decembrie 2022, iar tricourile Polo vor înlocuite la vară cu cămăși. De asemenea, firmele de taxi nu vor mai fi nevoite să încheie un contract cu spălătorii auto. Regulamentul, în forma sa finală va fi pus în dezbatere publică, urmând ca ulterior să fie adoptat prin hotărârea Consiliului Local Constanța. Intenția administrației publice este ca acest regulament să intre în vigoare până la începerea sezonului estival 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

Primăvară în termometre la Constanţa

Vreme autentică de primăvară astăzi la Constanța, așa că oamenii s-au îmbrăcat lejer și au…