joi, 15 ianuarie, 2026
Home ActualitateRespect pentru vârstă și iubire durabilă: Primăria Constanța premiază peste 100 de seniori

Respect pentru vârstă și iubire durabilă: Primăria Constanța premiază peste 100 de seniori

de Redacția Dotto

Vești bune pentru seniorii din Constanța! De mâine, peste 100 de vârstnici vor primi acasă, prin mandat poștal, premiile oferite de Primărie, în semn de apreciere pentru anii frumoși trăiți sau petrecuți împreună.

Sunt premiate 53 de persoane care au împlinit 80 de ani, 16 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 35 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Premiile oferite de Primăria Constanța sunt: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. 

Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită pe adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro sau evenimente@primaria-constanta.ro următoarele documente:

  • cerere tip;
  • carte de identitate;
  • certificatul de căsătorie-pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie;
  • declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că documentele sunt conform cu originalul – doar pentru cererile primite în format electronic.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-16:30, iar în ziua de joi între orele 08:30 – 18:30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult