responsabilitatea

Responsabilitatea e ca apa. Dacă ne uităm la cum arată societatea românească după o moțiune de cenzură și încă un spital ars,  parcă nu prea ne mai vine să imităm eleganța lorzilor și nici precizia telescoapelor de la NASA în viața de zi cu zi. Fără să facem o obsesie pentru lipsurile din societate, sau pentru autoritățile care au inaugurat o scară de incendiu la Tecuci, putem concluziona că în general politicienii si-au proclamat fals grija pentru români.

Parcă am renunțat la ambițiile mărețe ale unui popor care a reușit în viață. Nu mai reprezintă o prioritate să studiem științele și medicina la Paris și nici să înființăm la Constanța un altfel de Institut Pasteur. Astfel de ambiții nerealizabile sunt acceptate într-o societate, din care dacă lispești 3 – 4 luni, constați că a mai ars un spital. Tolerăm de decenii aceste situații și ne încurcăm pe 1 Decembrie în versurile imnului nostru cu prea multe strofe. Să nu care cumva să ne obișnuim cu aceste lucruri, dar și cu Supermanii puși în cap pe holurile Parlamentului ca la un Comic Con, până vom ajunge să credem că incompetența și ineficiența în instituțiile publice, sunt prinse în aceeași horă și sunt la fel de vechi ca iluminatul public și benzile desenate.  

O horă în care autorităților nu prea le place să recunoască că au intrat, dar nici nu înmulțesc spitalele de campanie și secțiile ATI, așa cum înmulțea Isus pâinea și peștii între două vindecări. De vină sunt cetățenii, vina dezastrului epidemiologic o poartă populația care nu respectă normele de protecție individuală – cam  asta răzbate din emanațiile domnilor care ne prescriu periodic reguli care plesnesc de sănătate. Și poate că acesta este adevarul, dar să nu uităm că încă nu a plătit nimeni pentru faptul că sistemul nostru medico-sanitar, o duce la fel de rău ca pacienții săi. “Totul o să fie bine” este clișeul prin care România se autoalimentează cu optimism, dar nu înțelege o iotă din ceea ce se întâmplă în jur, pentru că e pârjolită de prejudecăți și fixisme. 

Salonul ars de la ATI, a ajuns să fie cel mai bun indicator de status al crizei sanitare pe care o traversăm. O imagine care vine la pachet cu specialiștii de la INSEMEX, care caută  prin cenușă indicii care ne fac să uităm de decorul minim din spitale, unde când intrăm devenim instanțe critice. Ceea ce s-a întâmplat la Constanța la spitalul de  infecțioase, este un fel de oglindă a sistemului de sănătate, în care pacientul numit Romania se comporte atipic, în timp ce responsabilii acestui eșec, încă își astupă urechile și își acoperă ochii. Altfel spus, stăm cantonați în trecut, dar facem schițe arhitecturale pentru viitor.

Constanța se pare că a facut un salt  de la calendarul Gregorian la calendarul Coronarian, pentru că inima ei parcă bate mai încet, zilele se întind, termenele se lungesc iar progresul se tot amână. Asta pentru că sistemul de sănătate reprezintă kryptonita, mineralul care slăbea puterile lui Superman.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Improvizații politice

Suntem exact în stadiul în care nu mai este nevoie să ne ridicăm pe vârfuri, ca să vedem p…