Proiectul președintelui României România Educată nu reprezintă doar un eșec, ci este ceva mult mai dramatic de atât. Nimeni nu știe deocamdată cum putem ieși din depresia și corupția generalizată din educație, dar paradoxal, de fiecare dată plonjăm artistic în plasa unor speranțe false.
Nu înțelegem cine s-a gândit la un astfel de slogan “România Educată”, care dă bine în comunicarea politică, dar în rest, nu face decât să accentueze senzația că echipajul va abandona corabia, chiar înainte ca primul val cât de cât serios să o lovească. Iar dovezi în acest sens avem în permanență. Nu-i de colea să ai niște parlamentari într-o țară învecinată cu războiul și lovită de criza economică mult mai grav, decât încearcă unii să deseneze la televizor cu carioca pe o planșă, și să te trezești cu legi care îți spun că ai voie cu cățeii pe plajă, dar numai dacă au lesă iar stăpânul pungă și mănuși. Există două lucruri care orchestrate grijuliu de mâini pe care le bănuim fără să le vedem, erodează încrederea și dau cep butoaielor din care se revarsă gâlgâind revolta tuturor. Cele două lucruri lucruri sunt, bunul-plac și incompetența. Cine a uitat cum se manifestă ele împreună, este invitat să privească la Comisia de Învățământ din Camera Deputaților care a votat la un moment dat, un amendament ce prevedea amnistierea celor care au plagiat înainte de 2011.
Amendamentul a fost propus de deputatul PSD Adrian Solomon și a fost strecurat într-un proiect de lege de adoptare a unei Ordonanțe de Urgență de modificare a Legii Educației Naționale care viza cu totul altceva. Printr-o metodă jenantă, pe ascuns, au introdus într-o lege care nu are nicio legătură cu plagiatul, calul troian prin care îi scapă pe plagiatorii prinși cu doctorate înainte de 2011. Faptul că același amendament a fost introdus de doi parlamentari de la două partide diferite, denotă o premeditare clară a cuiva. Și ca să fie catastrofa completă, un al doilea amendament stabilea cât de rapid să se producă ștergerea responsabilității celor care ar fi putut plagia înainte de 2011: în trei zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Și pentru că spectacolul trebuie să fie magistral, până și premierul țării se pare că și-a însușit ce l-au învățat avocații. În încercarea de a amâna analiza lucrării sale de doctorat, premierul Nicolae Ciucă a formulat în fața unei instanțe de judecată, prin intermediul unei case de avocatură, o teorie conform căreia Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare este învestit ”nelegal” să îi verifice teza și că sesizările primite de această instituție ”sunt grav viciate şi nu respectă cerințele legale”. Poate că premierul are dreptate și ar trebui să fie așteptat verdictul final, însă trebuie să recunoaștem că senzația de șofer care bâjbâie după pedala de frână, este foarte pregnantă în această situație, mai cu seamă cu cât nu se prea simte onoarea militară în cazul de față. Ceea ce este cel mai grav în toată povestea asta, este lipsa de reacție a ministrului Educației Sorin Cîmpeanu. Domnia sa, nu există în toate aceste zbateri care vizează “România Educată”, are o identitate vagă și parcă cineva îl ajută să-și dizolve responsabilitatea precisă. Ca să nu mai vorbim de zecile de CV-uri cu probleme ale demnitarilor, care și ele necesită o analiză foarte atentă din partea anumitor instituții, pe care, din păcate ar trebui să le reinventăm acum. Multe dintre ele deși există, nu ne demonstrează că o comunitate serioasă se construiește pe bază de încredere, ci doar mai pun câteva ingrediente la rețeta de frustrat oamenii corecți.
Amendamentul ce prevede amnistierea celor care au plagiat înainte de 2011, demonstrează că România, educată sau nu, produce un singur lucru: cufere de hârtii! Acestea sunt invers proporționale cu realizările din societate și nu fac decât să ne afunde și mai mult în minciună și întuneric instituțional. Prin lipsa reală de pregătire a demnitarilor și a celor promovați de ei în instituțiile publice, omul de rând se întâmplă să pățească diverse pocinoage, iar consecințele se văd cu ochiul liber. Trist este că tânăra generație de politicieni, nu e decât o copie fidelă, dar parcă ușor mai diformă a celei de dinainte, specializată și ea în teatru absurd. Toți tac și construiesc singura scurtătură sigură spre dezagregare, spre măsluire și derivă academică, adică se constituie într-o comisie care umblă la acordul fin al tezelor de doctorat, în vreme ce instituțiile care ar trebui să se ocupe de minciuna asta, opun rezistență și vorbesc despre PNNR. În rest, toate-s bune, apreciem valoarea și privim fix cum logodite la altarul interesului, incompetența și plagiatul își promit, privindu-se în ochi, să ne strice viața. Și reușesc.
