marți, 24 iunie, 2025
Home Actualitate Reținut pentru evadare și șofat fără permis, după o urmărire în Constanța

Reținut pentru evadare și șofat fără permis, după o urmărire în Constanța

de Redacția Dotto

La data de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 32 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și evadare.

Astfel, la data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22.20, bărbatul a fost depistat de polițiști în parcarea unei stații de alimentare cu carburant de pe șoseaua Mangaliei.

La vederea polițiștilor, bărbatul a urcat la volanul unui autoturism și a încercat să fugă, fiind interceptat pe strada Hatman Arbore.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar față de acesta instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 11 iunie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult