Niciun sezon estival fără un scandal al plajelor. Cu doar câteva luni înainte de vară, licitația pentru subsectoarele de plajă din Năvodari reaprinde conflictul dintre autorități și operatori. Zeci de plaje sunt scoase la licitație pentru următorii zece ani, însă regulile impuse de Administrația Națională Apele Române îi nemulțumesc profund pe investitori, unii dintre ei amenințând chiar cu procese în instanță.
În total, 58 de subsectoare de plajă din zona Năvodari, aflate în domeniul public al statului, urmează să fie concesionate pentru o perioadă de zece ani. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este începutul lunii martie. Nu toate sectoarele permit însă amenajări complete. Doar o parte dintre ele pot găzdui beach-baruri, în timp ce restul sunt destinate exclusiv șezlongurilor sau activităților sportive, fără construcții ori spații comerciale.
Autoritățile locale precizează că documentațiile urbanistice necesare sunt încă în curs de avizare, iar planul urbanistic zonal pentru Mamaia Nord se află în procedură de aprobare.
Aceste condiții sunt contestate de operatorii de plajă, care susțin că licitația se bazează pe documente vechi și nu reflectă realitatea actuală din zonă. Potrivit acestora, raportările folosite nu includ investițiile majore realizate după anul 2016, precum promenada sau ansamblurile rezidențiale construite ulterior.
Mai mult, operatorii avertizează că multe dintre plajele scoase la licitație nu pot fi exploatate legal, în lipsa documentațiilor de urbanism necesare pentru amplasarea grupurilor sanitare, punctelor de prim-ajutor sau altor construcții obligatorii prin lege. În opinia lor, toate riscurile juridice sunt transferate exclusiv asupra investitorilor, după un model economic considerat falimentar.
În acest context, există riscul ca în plin sezon estival o parte dintre plajele din Năvodari să rămână neamenajate sau aproape goale, fără servicii pentru turiști. Operatorii spun că situația ar deveni absurdă, iar turiștii ar putea fi nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru servicii de bază, precum cumpărarea unei băuturi sau a unei înghețate.
Reprezentanții operatorilor de plajă mai atrag atenția asupra costurilor ridicate de investiție, care pot ajunge la câteva sute de mii de euro pentru o plajă amenajată la standarde minime, sume greu de recuperat în condițiile impuse.
Asociația Operatorilor de Plajă din Năvodari nu exclude acționarea în instanță a Administrației Naționale Apele Române, acuzând proceduri de licitație viciate și criterii considerate discriminatorii.
