De ce oare, mulţi consideră România un loc din care trebuie să fugi? Dacă pornim de la această întrebare, s-ar putea să găsim un singur răspuns. Poate din cauză că statul, răspândește în continuare o boală contagioasă de care nu mai scăpăm nici cu imunitatea de turmă.
Altfel nu prea se explică spălatul pe mâini, de problemele pe care le generează populației. Lucrul acesta se vede aproape în fiecare zi, în buletinele de știri, asta, dacă ai răbdare să privești la explicațiile date de autorități, după adoptarea unor măsuri mai mult sau mai puțin economice, care evident că la un moment dat nu-și produc efectele, nu funcționează. Statul pozează zi de zi, în ceva foarte important și nu precupețește niciun efort să-și demonstrează “utilitatea”.
E ca un roman care are adâncime, începe blând și se încheie ca un thriller polițist. Iar lucrul acesta se vede în orice domeniu te-ai uita. Milioanele de facturi la energie recalculate și explicațiile autorităților potrivit cărora, nimeni nu va fi debranșat de la curent, nu înseamnă decât că nepriceperea va dura cel puțin cât Epoca Bronzului. Oricât de patrioți am fi noi, trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că țara asta nu arată bine și că deţinem o glorioasă experienţă seculară a complicităţii, pentru că suntem de acord cu toate aceste anomalii. Conștientizăm că se trăiește într-o minciună instituțională neîntreruptă, dar participăm supuși la absurditatea umflării ei continue. Toate acestea ne-au condus spre cine suntem azi. Pentru că decenii la rând cei care au condus patria, au făcut ce au vrut, iar noi am fost reci cu ei, distanți și ne-am văzut de bucuria vieții. În aer plutește un soi de anxietate, o nervozitate generală, o neliniște permanentă. Realitatea ne arată continuu, oameni care se bagă în sufletul tău la coadă la magazine, claxoane, înjurături, intoleranță, grabă nejustificată fără a ține cont de ceilalți și de nevoile lor.
Ostilitatea este relevată în aproape toate domeniile, de la măsurile pe care le iau unele instituții, până la amenințările din trafic și lipsa de înțelegere pentru cei mai slabi. Fără să năclăim rapid cu păcura dorinței noastre clocotitoare, dorința de evoluție a societății venită din partea autorităților, trebuie să semnalăm lipsa de știință din partea acestora, când vine vorba de politici sociale predictibile. Se vede cu ochiul liber nepriceperea celor din ministere, ca să nu mai spunem că unora li se văd până și “sforile”. Ministrul, secretarul de stat, primarul, președintele de Consiliu Județean sau city manager-ul unei metropole, trebuie să știe că cetățenii gândesc de cele mai multe ori și se comportă în viața de zi cu zi, și în funcție de chipul locului în care trăiesc. Măsuri timide și tardiv aplicate, ca plafonarea prețului la energie, ridicarea baremului pentru acordarea burselor la liceu sau vânzarea de Favipiravir și Paxlovid în farmacii în plin val 5 pandemic, nu reprezintă altceva, decât sarea ospitalității băgată adînc în tăieturile pe care le-a făcut nepriceperea autorităților pe corpul populației. Sincer, în privirea ministrului de finanțe nu prea se văd cunoștințele aprofundate despre risc, dobânzi, schimb valutar, volatilitate, împrumuturi sau falimentul Lehman Brothers.
Dar probabil că norocul nostru este reprezentat de cele două entități planetare UE și USA, care ne cam împing de la spate în decizii MACRO. Vedem un minister al Educației care nu înțelege nici după 30 de ani că motivul pentru care, în România, notele obținute nu reflectă performanța școlară, este absența standardelor. Avem un minister al Educației, care nu pricepe nici măcar cu argumente explicate că România, nu se achită de obligația pe care o are față de viitorii săi cetățeni și le oferă o educație de foarte proastă calitate. Mai mult, școala nu este conștientă că aproape jumătate din forța de muncă de mâine, nu va putea participa la economia țării, pentru că se bazează în continuare pe principiul că mult, înseamnă bun, promovând învățatul pentru note. Un astfel de elev care a învățat pentru note, nu poate să fie cu adevărat autonom și functional în societate. Nu e ca-n politică, unde un ministru poate ajunge la vârful ministerului indiferent de notele pe care le-a avut la școală, cu condiția să aibă sprijinul unui partid.
Cu diferența că în politică dacă treaba merge prost, nu e nimeni responsabil de acest lucru și guvernarea merge mai departe. Amestecul de incompetenţă, sfidare şi dispreţ pentru consecinţe, e cel mai bun ciment pentru eşec. Când într-o capitală europeană cum este Bucureștiul, oamenii tremură de frig în apartamente de câteva ierni, nu mai vorbim doar despre niște neconcordanțe și instalații de termoficare vechi. Ci despre un asalt ale cărui dimensiuni cresc de la un an la altul, indiferent de tabăra de partid dinspre care sosesc cohortele de aspiranți la boieria de stat. România s-a decuplat de la competență și se află într-o criză acută de lideri autentici. Partidele au rupt contractul social cu România, iar Parlamentul a ajuns să fie o entitate aproape nerelevantă. Și ceea ce este cel mai grav, este răspunsul la întrebarea: De ce am ajuns în situația aceasta? „De-aia”.
