Cu un război la granițe și pericole pe fluviul Dunărea, România investește tot mai mult în pregătirea ofițerilor din marina fluvială de război.
Începând de ieri, un simulator de navigație de ultima generație a intrat în funcție la Academia Năvală din Constanța. Ofițerii aspiranți și studențîi la Marina învață să conducă vedetele blindate fluviale pe cele mai moderne echipamente computerizate.
Simulatoarele de acest gen sunt realizate chiar de către companiile care produc echipamentele de navigație de pe navele reale și sunt recunoscute de organizațiile internaționale și standardele NATO. Mii de studenți urmează să ajungă aici în fiecare an. Computerul central pe care se vor antrena ofițerii flotei simulează toate echipamentele reale de la bordul unei nave de luptă. Tot ceea ce face aici ofițerul de navigație, este identic raportat și la bordul navei, pentru că procedurile sunt standard NATO internațional și se respectă întocmai.
„Putem să creem toate tipurile de vreme care există, pe timp de vara și pe timp de iarnă. Avem posibilitatea de a seta diferite tipuri de curenţi, putem face navigație pe timp de zi sau pe timp de noapte iar toate celelalte ținte pot fi controlate de către instructor” explică prodecanul Facultății Navigație, Andrei Pocora.
Exercițiile pe simulatoare îi ajută pe aspiranți să scadă din perioada de practică pe care altfel ar trebui să o petreacă la bordul navelor reale. Scenariile dezvoltate de planificatorii militari îi pun pe viitorii cursanți în fața pericolelor simulate, cărora vor trebui că să le facă față. Fiecare persoană reacționează altfel, intervine și panică iar acelea sunt momente în care trebuie ofițerii trebuie să aplice procedurile militare navale.
„Pot fi introduse în scenariul de simulare atât manevre de evitare a minelor marine, manevra navei cu avarii la cârmă sau manevra navei cu avarii la sistemul de propulsie” ne-a explicat Toma Alecu, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
Simulatorul are și cel mai nou sistem de informare și afișare a hărților electronice prin care profesorii și studenții reproduc în format digital hărțile fizice de navigație atât de necesare pe nave. Ele reproduc multe din fluviile europene și Dunărea Maritimă, pe care o controlează Marina Militară. Simulatorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a fost fabricat în Norvegia și a costat mai bine de 1 milion de euro. Programele informatice după care funcționează pot fi îmbunătățite oricând cu date noi și actualizate la zi.