37
Naționala României a fost inclusă în grupa B4 a Ligii Națiunilor, unde va înfrunta Polonia, Bosnia și Suedia, după tragerea la sorți care a avut loc joi, la Bruxelles, Palais 3 Expo Hall. Ceremonia a fost condusă de fostul internațional francez Patrick Vieira.
România a promovat în Liga B după ce a câștigat grupa din ediția precedentă a Ligii Națiunilor în Liga C, terminând peste Kosovo, Cipru și Lituania.
Grupele Ligii B 2026
- Grupa B1: Scoția, Elveția, Slovenia, Macedonia de Nord
- Grupa B2: Ungaria, Ucraina, Georgia, Irlanda de Nord
- Grupa B3: Israel, Austria, Irlanda, Kosovo
- Grupa B4: Polonia, Bosnia, România, Suedia
Programul competiției
Liga Națiunilor 2026 va debuta în luna septembrie, cu o premieră: echipele naționale masculine vor avea doar două ferestre de meciuri internaționale în toamnă, în loc de trei.
- Etapa 1: 24-26 septembrie 2026
- Etapa 2: 27-30 septembrie 2026
- Etapa 3: 30 septembrie – 3 octombrie 2026
- Etapa 4: 4-6 octombrie 2026
- Etapa 5: 12-14 noiembrie 2026
- Etapa 6: 15-17 noiembrie 2026
România va începe lupta în grupa B4 cu obiectivul de a se menține în Liga B și de a continua parcursul solid din edițiile anterioare.