Rugby-ul românesc a intrat în linie dreaptă
Home Actualitate Rugby-ul românesc a intrat în linie dreaptă
Actualitate - Sport - marți 19 ianuarie 2021

Rugby-ul românesc a intrat în linie dreaptă

Rugby-ul românesc a intrat în linie dreaptă pentru cel mai așteptat, dar și amânat meci din ultimele 11 luni: cel cu Belgia. Primul pas spre această partidă a fost făcut la vizita medicală.

Reveniți după vacanță sănătoși și cu moralul bun, „Stejarii” sunt deciși să nu lase să le scape victoria în disputa programată la 7 februarie, pe stadionul „Ion Oblemenco”, din Craiova.

„Va fi un meci greu, pentru că venim după pauză. E un meci pe care îl așteptăm de un an. Eu cred că va fi bine, așa am încredere și sper că va fi bine”

„Avem destul timp ca să ne putem intra în formă, nouă ne trebuie cinci puncte și cred că pe asta ne putem baza. Avem ca atu că n-am pierdut acasă mai niciodată și suntem o echipă care tot timpul jucăm foarte bine când avem cuțitul la os”

Partida România – Belgia a fost amânată anul trecut de două ori din cauza pandemiei de coronavirus. Ea ar fi trebuit să se dispute prima dată la 14 martie, iar apoi la 1 noiembrie.

„Cred că era bine să-l fi jucat, să-l fi terminat. Era și ultimul meci, veneam după patru meciuri din CEN și cred că era bine dacă am fi terminat cu el atunci și nu mai aveam grija lui acum”

Meciul este foarte important, deoarece în cazul unei victorii echipa noastră va evita ultimul loc în Rugby Europe Championship și implicit un meci de baraj pentru evitarea retrogradării, contra Olandei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

Dosarul „10 august” a fost îngropat definitiv

Tribunalul Bucureşti a respins marţi solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotri…