Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat ieri contractul de vânzare-cumpărare prin care terenul pe care se află Vila Regală din Mamaia a intrat în patrimoniul municipalității. Prețul plătit este identic cu cel la care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii.
Terenul de 1,5 ha va fi transmis statului și Ministerului Culturii, ca parte din proiectul „Temelii culturale” prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european.
Luna trecută, imobilul clădire „Club Castel, fostă Vilă Regală” a fost predat către Ministerul Culturii în vederea restaurării și amenajării. După finalizarea lucrărilor de reabilitare, monumentul va intra în administrarea municipalității, pentru a fi valorificat și reintrodus în circuitul local.
Palatul Regal din Mamaia, o clădire emblematică pentru moștenirea regală de la Constanța, își va recăpăta strălucirea de odinioară.