miercuri, 12 februarie, 2025
Home Editorial Să guvernăm cu banii în avans

Să guvernăm cu banii în avans

de Gabriel Crețu

Mult trâmbițata „optimizare fiscală” vehiculată de premierul Marcel Ciolacu este de fapt o favorizare fiscală, dacă nu cumva este o epuizare fiscală, ori o repartizare fiscală. Pentru că la stat, s-a văzut din avion că mare lucru nu se întâmplă. În plus, în domeniul privat, antreprenorii se simt ca niște pisoi orfani în căutarea stăpânului, debusolați și vânați.

Asta în timp ce așteaptă probabil fumăritul dar și ceva adaptat vremurilor, precum smartfonitul, netflixitul sau whatsappitul. Pentru că pe lângă inflația cât Everestul, populația va trebui acum, să suporte și acest pachet de măsuri fiscale vecin cu fundamentalismul financiar. Discursul oficial este bazat pe o reașezare și o îndreptare a sarcinilor fiscale din societate, care trebuie văzută ca o egalitate de șanse între vânat și vânător, când de fapt este vorba despre lipsa voinței de a face reforme cu adevărat. Pentru că dacă stai la guvernare și nu faci nimic, în afara că iei salariul și semnezi acte curente, iar lucrurile decurg ca și până acum, fără nicio schimbare din temelii a instituțiilor, atunci România se va afunda în deficite și datorii incontrolabile. Am cam depășit momentul acela în care eram obișnuiți cu jafurile, șmecheriile și ingineriile financiare dar și cu plictiseala generată de toate aceste aspecte care loveau intermitent în cotidian. Acum, am luat-o pe un drum foarte prost și au cam început să se simtă gropile.

Dincolo de clocotul băieților deștepți și de politicienii înfrățiți, se pare că există o altă confrerie tăcută, elegantă și perfect legală, cea a ordonanțelor adoptate indiferent dacă sunt constituționale sau nu. Nimeni nu vrea să iasă în față și să vorbească direct despre dimensiunile reale ale aparatului construit răbdător, tăcut, aproape conspirativ și din care par a-și extrage forța și prosperitatea foarte mulți inși pentru care responsabilitatea, este doar un cuvânt din dicționar. Lucrul cel mai teribil, aproape înfricoșător, al acestor cuceritori ai spațiului public care legiferează, este incapacitatea lor de a elabora legi bune cu care să nu-ți fie rușine. Vorbim de o mediocră oligarhie a unor gulere și manșete albe care simt, au această uimitoare și râvnită calitate de a adulmeca oriunde banul public, ușor de obținut. Nu contează că o firmă corectă face eforturi titanice să supraviețuiască, să fie corectă și să se achite de obligațiile pe care le are la stat, dacă există cineva care face evaziune fiscală radem tot. Schimbăm din temelii tot Codul Fiscal. Dacă în cartier sunt 10 inși care sparg apartamente, toată populația este suspectă și schimbăm foaia radical. Cam acesta este registrul în care se merge. România nu este guvernată, este doar controlată. Cât de involuat poți fi, dacă tu ca ministru/președinte/guvern nu vezi că România trebuie să își ajusteze sistemul public la dimensiunea sectorului privat și la nivelul populației pe care o are? Ce s-a întâmplat în acești 30 de ani, dar mai cu seamă în ultimii 10-15 ani, a fost că o mare parte a forței de muncă a emigrat și în consecință baza de impozitare s-a erodat. Dacă baza de impozitare s-a degradat vizibil, iar tu ai ajuns să ai 6 milioane de salariați, și să păstorești în continuare același aparat de stat numeros, înseamnă că încă mai exersăm un socialism care se crede biruitor. De ce nu ai o administrație publică foarte mică și flexibilă, nu cu 4.000 de primării și cu sute de companii de stat, cu datorii la buget? Faptul că bugetarii cu salarii mari nu vor mai primi vouchere de vacanță, nu înseamnă reformă.

Dacă ne uităm la ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB, vedem că anul trecut statul a cheltuit pentru pensii mai puțin decât în 2021 și în 2020, pentru că le-a mărit foarte puțin, inflația a fost ridicată, deci în termeni reali, pensiile au fost practic tăiate, deci sunt îndeplinite condițiile unui braconaj fiscal. Nu te poți băga în libertatea unui cetățean de a-și cheltui banii exact așa cum crede el de cuviință, câtă vreme omul nu încalcă vreo lege. Și nici nu poți să-i pulverizezi efectiv planurile pe termen mediu, cu tot felul de aberații fiscale venite ca o palmă peste ochi, doar pentru că cineva greșește cu regularitate ceva în arhitectura bugetară – pentru că permanent are senzația că este o insulă mică de tot, care nu se vede pe nicio hartă și vrea să devină arhipelag. În România orele de liniște fiscală nu mai sunt demult sacre, dar ne împăcăm cu ideea că facem parte din categoria țărilor care din Evul Mediu și până în prezent, au mai regresat un pic.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult