În ultimele săptămâni liderul PSD Marcel Ciolacu a făcut mai multe declarații cu greutate privind desființarea pensiilor speciale, amenințând la un moment dat chiar cu funcția de premier, dacă legea nu va fi adoptată.
Dacă mergem însă la geneză, vedem că premierul se află printre cei care au introdus pensiile speciale pentru parlamentari în 2015. El s-a aflat printre inițiatorii de la PSD care au propus modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Și ca să ne întoarcem în prezent, Parlamentul a adoptat zilele trecute proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale. Dar, această eliminare începe cu o perioadă de graţie de cinci ani, adică nu se va aplica până în 2028, iar toate modificările vor fi făcute treptat, până în 2043. Și nu poți să nu te întrebi, ce reformă este aia care începe abia peste cinci ani? Și peste toate acestea, mai există și Instanța Supremă care atacă la Curtea Constituțională legea privind pensiile speciale și interdicția cumulării pensiei cu salariul. Ca să nu mai vorbim de excepțiile de la cumulul pensiei cu salariul, pentru BNR, ANRE, ANCOM, adică locurile unde există salarii de 11.000 de euro lunar care se cumulează cu pensii adesea speciale. Asta, în condițiile în care în peisajul social, avem aproape zece mii de cadre militare din cadrul MAI, MApN și SRI care s-au pensionat la vârsta de 45 de ani, în ultimii cinci ani. O altă modificare operată față de varianta asumată și anunțată, prevede o impozitarea cu doar 15% a pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net și nu cu 30% așa cum s-a anunțat inițial. Dar, senzația de nepotrivire a discursului cu realitatea palpabilă a crescut în intensitate de la an la an, așa că pe undeva e normal să uităm de entuziasm și să ne înrăim. Și ar fi interesant de aflat, cât de constituțional este să încasezi o pensie care nu are în spate principiul contributivității, dacă tot nu insistă nimeni pe varianta organizării unui referendum referitor la aceste pensii speciale.
Altfel spus, fără exagerare, foarte mulți se servesc din banii de la buget mărind astfel datoria externă, ca să nu mai spunem de sugrumarea investiţiilor în infrastructura vitală şi în educaţie. În ciuda tuturor evidențelor și argumentelor logice, aceste legi sunt atacate în continuare la CCR, fix ca atunci când cineva comite o greșeală fatală. Prin explicațiile oferite de ministrul Justiției, potrivit cărora este necesară o astfel de formulă, pentru a nu destabiliza sistemul public prin ieşirea la pensie a unui număr foarte mare de angajaţi, se pune accentul doar pe teoriile frumoase și pe ideologiile seducătoare ale „majorității din sistem“, ei nedându-și seama că pun, de fapt, bomboana pe coliva idealurilor unei societăți care ar trebui să funcționeze sănătos. Dar de ce să nu se întindă coarda până la un sfârșit rezonabil? Acordarea de privilegii nemeritate unor categorii de salariați în detrimentul altora, reprezintă în sine o chestiune neconstituțională. Magistrații ar trebui să fie primii care să denunțe acest lucru, iar cei de la CCR ar trebui să țină cont de Constituție, care spune că legea trebuie să fie la fel pentru toți, fără a favoriza sau discrimina pe cineva. Orice explicații vor fi oferite, oamenii tot îi vor percepe în continuare pe acești domni care încasează pensii pe necontributivitate, ca făcând parte dintr-o categorie de privilegiați. Mai ales că de cele mai multe ori, dacă vorbim de justiție, rezultatele muncii din acest domeniu nu prea mai satisfac pe nimeni de ani de zile.
Dosare grele au întârzieri exagerate, iar prescrierile, suspendările și pierderea de procese la instanțele superioare, aproape că au căpătat dimensiunea unei pandemii. Să nu ajungem în stadiul în care o să vedem pe rețelele sociale petiții și îndemnuri la emigrare în masă, care să conțină elemente ca: munciți puțin, sporadic și selectiv, nu vă lăsați angrenați în mecanismul social cu obligatii matrimoniale, credite bancare și alte planuri întinse pe decenii, pentru că se vrea doar perpetuarea funcționării sistemului. Felul în care se prezintă toată această poveste cu eliminarea pensiilor speciale, dar nu acum, ci treptat până în 2043, arată și mai clar că cetățeanul este pentru stat, ceea ce era infanteristul francez pentru Napoleon – carne de tun.
