Cutremurele din Turcia au redus substanțial din atenția pe care o acordăm războiului din Ucraina, dar și performanțelor economice ale României. Imediat după cutremur, la știrile serii spectacolul oferit de televiziuni, ajutate de cei câțiva specialiști români, au distribuit în masă, un soi de anxietate care ne dă târcoale de foarte multe decenii, când vine vorba de siguranța clădirilor din patrie.
Un subiect generator de discuții serioase din partea autorităților, discuții, care generează valuri de emoție vecine cu căderea în leșin, ori de câte ori un mare cutremur are loc în lume. Doar că aceste discuții, durează puțin, după care revenim în labirintul în care am intrat cu toții. Sunt mii de clăriri care nu au fost reabilitate de autoritățile române, clădiri care merită măcar un pic de atenție. Doar că și picul ăla de atenție este extrem de bine camuflat. Mult mai importante sunt mesajele de susținere ale autorităților și ajutoarele pe care România le oferă Turciei, care fără dubiu, trebuie acordate unor oameni aflați la necaz, însă rămâne în aer o întrebare. Ce facem cu ceea ce se întâmplă la noi acasă? Că-s mult mai importante discuțiile despre rotativă și ce formulă politică va exista din primăvară la București, decât multe alte lucruri cetățenești.
Siguranța contrucțiilor nu figurează pe agenda niciunui partid politic, pentru că noi am fost ocupați de fiecare dată cu altele. Cu legile justiției, cu tezele plagiate, cu legea învățământului care se schimbă ca fusul orar dacă zbori din Balcani până în Canada, cu schimbarea Codului Fiscal care ne amintește de satisfacția ministrului Pogea care lichidase 300.000 de firmulițe cu un impozit forfetar, în plină criză. Cu banii luați de la oameni cu orice preț, în general. Cutremurele se privesc la televizor, eventual participăm cu două trei echipe de ajutor și în rest, ne spunem în gând, că nouă nu o să ni se întâmple niciodată așa ceva. Deși inițial specialiștii de la Institutul pentru Fizica Pământului, au spus că falia nord-anatoliană este apropiată de România şi ar putea influenţa mişcarea seismică din Vrancea, ulterior ipoteza a fost infirmată. Deci, știm și cu mișcările telurice. Ca orice român care-și știe lungul nasului și care nu a intrat în Schengen, ne pricepem și la cutremure, iar discuțiile despre acestea, au nevoie de zece runde ca să producă ceva concret. Adică ne cam place să învățăm geologie, în dimineața de după cutremur. Mult mai nimerit ar fi să facem ceva în sensul în care, să nu avem parte de un scenariu similar cu cel din Turcia. Nu să spunem că activitatea seismică din zona Vrancea e în limite normale, de parcă Pământul ar avea cunoștințe vaste de fizică. Este foarte adevărat că există la suprafață un Institut de Fizică a Pământului, care studiază inclusiv ciclicitatea acestor cutremure, însă suntem departe de a cunoaște cu adevarat intențiile plăcilor tectonice iubitoare de împerechere sau nu.
Preocuparea autorităților pentru verificarea clădirilor aflate în risc, este inexistentă și nici măcar nu vrem să știm, cum ar răspunde sistemul de sănătate din România la un cutremur ca cel din Turcia. Și de ce am sta bine la prevenție, din moment ce suntem pe minus la toate capitolele esențiale. Mai toți oficialii români vorbesc despre creștere economică, dar în același timp, nu avem infrastructură, învățământul e la pământ, sărăcia e la ea acasă, peste trei milioane de emigranți muncesc care-ncotro, avem în peisaj o tânără generație cu un picior pe scara avionului, dar și o clasă politică lipsită de minimele abilități de a conduce eficient, care nu e cutremurată de felul în care arătăm. Mai ales că de cele mai multe ori, în politică se întâmplă să urci cu liftul și să cobori cu o ditamai proprietatea.
