Sabrina Voinea este speranța gimnasticii românești la Jocurile Olimpice de la Paris. Antrenată de mama sa, Camelia Voinea, sportiva de 17 ani vizează podiumul la sol și bârnă.
După 12 ani de pauză, echipa feminină de gimnastică a României este din nou prezentă la Jocurile Olimpice, condusă de constănțeanca Sabrina Voinea. În vârstă de doar 17 ani, Sabrina este antrenată de mama sa, Camelia Voinea, fosta mare campioană, și a impresionat deja în competițiile internaționale, având în palmares două medalii la Campionatele Europene. La Paris, ea vizează o finală pe echipe și clasarea pe podium la sol și bârnă, aparatele sale favorite. „Eu îmi doresc foarte mult finală la bârnă și sol și acolo o să mă bat la medalie. Nu am emoții și nu simt nicio presiune pe mine. Sunt foarte puternică, stau bine psihic și abia aștept să intru în luptă cu cele mai bune sportive din lume”, a declarat Sabrina. Alături de ea, Andreea Preda de la CSS1 Constanța face parte din echipa tricoloră, care a început deja antrenamentele în Bercy Arena. Calificările sunt programate duminică, iar finala pe echipe marți. Constanța este reprezentată de 11 sportivi și antrenori la Jocurile Olimpice de la Paris.
