Șacalul și iubita lui nu mai suportă condițiile din arestul poliției și vor o măsură mai blândă. Nicolae Mitrea principalul suspect în cazul celor două tinere ucise la sfârșitul lunii august, dar și femeia care l-a ajutat să scape de unul din cadavre, au contestat astăzi măsura arestului prevenit. Ei au cerut să fie plasați în arest la domiciliu.
În fața magistraților Mitrea a spus că dacă ar fi fost psihopat, așa cum este acuzat, ar fi putut să facă mult mai multe crime. În plus și-a susținut concubine spunând că aceasta nu are nicio vină. Nici ea, nici fiul femeii în vârstă de 15 ani. Pe parcursul sedinței cei doi au fost asistați de avocați din oficiu. Vă reamintim, Nicolae Mitrea este acuzat că ar fi ucis două femei, pe Denisa și Delia, care lucrau ca escorte pe litoral. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Indiferent care va fi decizia magistraților de astăzi aceasta, poate fi contestată.
