După cele câteva sondaje care spun că părinții constată faptul că învățământul, a devenit din ce în ce mai mult responsabilitatea lor si a elevilor și mai puțin a reprezentaților școlii, acum, mai avem o formă de progres în educație.
Încetul cu încetul, popularizarea științei și a tehnologiei, în orarul elevilor, prin intermediul cursurilor online din pandemie, nu au mai fost suficente pentru conturarea dimensiunilor unei vieți școlare de calitate. Mediul școlar din România, este unul destul de conservator și tradiționalist, în opinia ministrului Educației, tocmai de aceea se impune un rafinament al asocierilor, un nou nivel demn de niște avansați. Cum să mai rămânem la stadiul de teze, că doar atașamentul față de hârtie al profesorilor, formați în alte generații, nu mai este de actualitate. Nici profesorii și nici elevii nu trebuie să se mai simtă stăpâni pe rolurile lor, din moment ce școala românească a funcționat după coduri verzi, galbene și roșii, care cândva formau o strategie. Acum, o altă soluție se vede în depărtare, pentru a mai salva câte ceva din ceea ce s-a pierdut. Începe un nou fenomen care le anulează pe toate celelalte care cuprindeau, module de învățare, vacanțe mutate mai sus sau mai jos, toate fiind de fapt un soi de “reformă în educație”. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, după ce a avut o întâlnire cu marele maestru Garry Kasparov, a declarat, că şi-a asumat introducerea şahului în şcolile din România ca materie opţională. Întrebat când va începe să fie predată în şcoli această nouă disciplină, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „Există deja un număr important de profesori care sunt formaţi pentru a putea preda şahul. Este un curs de formare susţinut de Federaţia Română de Şah cu un număr de 100 de ore”.
A fost ca o revelație! Domnul Cîmpeanu probabil că a vrut să fie jucătorul de șah, nu piesa de șah. Oricât ne-ar amuza răsucirile destinului, o asemenea turnură nu are cum să nu îți risipească norii de pe cer și plumbul din aripi. Oare ce materie ar fi putut să conțină programa școlară, dacă ministrul Educației s-ar fi întâlnit cu Dalailama? Reîncarnare tibetană? Într-o Românie permanent frământată și angoasată politic, în care educația a trecut prin câteva valuri de pandemie și în care ministerul a furnizat numai bâlbe organizatorice, chestiunea cu șahul ca disciplină opțională, e ca și cum, unui sugar care nu a cunoscut decât gustul laptelui, i-ai cere brusc părerea în legătură cu diversificarea alimentației. O fi șahul gimnaziul minții, dar școala românească are mai întâi nevoie de o reformă adevărată, care să includă eliminarea balastului informațional din curriculă, o reașezare clară a priorităților și nevoilor pe care le au elevii, după care poți să faci și o intervenție la capitolul materii opționale. Ceea ce se întâmplă, este o ordine inversă a priorităților, care alimentează necondiționat veșnicul provizorat ce transformă totul într-un labirint dezarmant.
Felul în care vede domnul Cîmpeanu prioritățile din Educație, are ceva în comun cu jocul pe care-l practică un șahist, în sensul că-i reflectă personalitatea. Însă gambitul damei nu prea pare a fi o deschidere făcută de ministrul Cîmpeanu pe tabla de șah a educației, ci o copie foarte modestă cu buget mic, a celebrului serial difuzat pe Netflix. Până vor învăța copiii șah la școală, poate că mai nimerit ar fi ca mai întâi, să rezolvăm rapid situația cu testele Pisa, situație care are ceva din dezordinea unui mic avion utilitar prăbușit peste un șopron. Și evident să umblăm serios și prin inspectoratele școlare, pentru a transforma șefimea de acolo în contingente amorfe de „oameni noi“. Lăsând ironia la o parte, deocamdată în educație avem doar o fojgăială strașnică, din care mai apare din când în când, câte o inițiativă care scoate în evidență șahul, dar nu ca o examinare a cunoștințelor, ci ca o bătălie a nervilor. Asta în vreme ce școala și așa zisele reforme, sunt puternic afectate de bovarism și pârjolite de prejudecăți și fixisme.
