Cel puțin 150 de salariați ai Autorității Navale Române vor ieși mâine în stradă la Constanța. Ei sunt nemulțumiți de nivelul salariilor.
Spun că remunerația actuală nu reflectă complexitatea și responsabilitățile muncii lor, mai ales în contextul în care sunt responsabili cu siguranța navigației și îndeplinesc standardele naționale și internaționale din domeniul maritim, fluvial și de transport.
Protestul este organizat de Sindicatul Liber Cardinal și va avea loc între orele 12:00 și 13:00, în fața Instituției Prefectului din Constanța.
Angajații cer o majorare salarială de 30%, o promisiune făcută de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, dar care încă nu a fost implementată. De asemenea, ei solicită exceptarea ANR de la aplicarea legii cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, considerând că activitatea lor specifică necesită măsuri speciale de remunerare.
