Sănătatea încă își caută leacul 

Se pare că am ajuns exact în punctul în care ne situam, înainte ca actuala coaliție politică să vină la guvernare. Plus o pandemie ca bonus național. S-a cam dus vremea chestiilor previzibile. Tensiunile și certurile politice sunt la ordinea zilei în România, indiferent cine ajunge acolo în vârf. De data aceasta nu a mai fost domnul Dragnea, cel care a declanșat tot felul de vortexuri prin Justiție.

Sănătatea este acum în centrul atenției, fragilizată de pandemie și așa cum spun unele voci, de interesele celor care o căpușează. Ultimele evenimente petrecute la Matei Balș, Victor Babeș și Piatra Neamț nu sunt decât niște radiografii ale pierderii, după un antrenament pentru tenebre. Nu mai are importanță cine se află la conducerea Ministerului Sănătății, atîta vreme cît se explorează suferința, iar fiecare idee care ar trebui să ne ducă către un mai bine din punct de vedere epidemiologic, de fapt se drapează în straie de doliu. Douăzeci și cinci de miniștri a avut Sănătatea din România, de la căderea regimului Ceaușescu, fără să-i luăm în calcul pe interimarii care au deținut portofoliul, așa cum s-a întîmplat zilele acestea și cu domnul Cîțu. Au fost în medie, anul și ministrul.

Dan Enăchescu, Bogdan Marinescu, Mircea Maiorescu, Iulian Mincu, Daniela Bartoș, Mircea Beuran, Ovidiu Brânzan, Mircea Cinteză, Eugen Nicolăescu, Ion Bazac, Attila Cseke, Nicolae Bănicioiu, Patriciu Achimaș Cadariu, Florian Bodog, Sorina Pintea, Victor Costache, Nelu Tătaru și Vlad Voiculescu. Sunt domnii care au trecut pe la Ministerul Sănătății doar ca să aibă asta în CV. Anvergura acestui nobil minister, a fost obturată în decenii, de acești domni care au activat într-un sistem precar – tocmai de aceea pentru unii dintre ei, au fost vârâte pe sub ușă somații de părăsire a incintei. Un minister care nu prea a reușit în viață, dacă nu cumva, a fost mai tot timpul o insultă națională. 

Aproape toți cei care au fost în fruntea lui, au fost gata să promită raiul în fiecare frază și pansamente pentru toate rănile, numai că România a rămas un spațiu unde miracolul din sănătate a cerșit pretutindeni și de la oricine. Mîna de fier a premierului, cu sau fără mănușă de catifea  s-a pregătit zilele trecute de iscălirea unui act, care vrînd să apere puterea,  i-a divulgat slăbiciunile.

Vlad Voiculescu a fost demis de la Sănătate, însă  situația din acest domeniu a rămas la fel de critică. Climatul general este mult mai periculos decât la declararea stării de urgență anul trecut, pentru că lumea era mult mai decisă atunci să respecte regulile. Acum, spațiul pentru intervenții radicale s-a epuizat. Și peste toate acestea, se mai naște și o criză politică de proporții. Criză care va lăsa la rândul ei urmări serioase în sănătate care teoretic și practic, ar trebui să se ocupe strict de actul vindecării, nu de spaima pacienților că ar putea fi internați într-un spital, care este de cele mai multe ori echivalentul statului în casă cu 7 anaconde.

Puterea indiferent de cine este ea reprezentată, ar trebui să nu mai mizeze la infinit pe apatia unui popor, care vede în acceptarea necondiționată a unor situații, un semn de supunere. Radiografii, palpări, injecții, perfuzii, operații, sirene de ambulanțe – o pastă cu gust imprecis în care se amestecă teamă și speranță, blazare și revoltă, chin și ușurare. Aceasta este sănătatea din România! 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Improvizații politice

Suntem exact în stadiul în care nu mai este nevoie să ne ridicăm pe vârfuri, ca să vedem p…