Din prima zi de Crăciun, 25 decembrie 2024, angajații din sistemul penitenciar anunță că nu se vor mai prezenta la serviciu pentru orele suplimentare care, până acum, au menținut funcționarea sistemului. Decizia vine pe fondul nemulțumirilor acumulate din cauza promisiunilor neîndeplinite ale guvernanților și a noilor amenințări cu tăieri salariale prevăzute în Ordonanța „trenuleț”. Consecințele pot fi grave: deținuții periculoși ar putea fi eliberați administrativ dacă nu sunt prezentați la instanțe, iar mandatele lor de arestare preventivă expiră. Angajații și-au formalizat deja refuzul muncii suplimentare prin tabele semnate, semnalând o criză profundă în sistemul penitenciar.
„Din 25 decembrie 2024, prima zi de Crăciun, angajații sistemului penitenciar nu se vor mai prezenta la serviciu,” a declarat un angajat al penitenciarului de la Poarta Albă, sub protecția anonimatului. Aceștia avertizează că, fără o soluționare a problemelor de personal și fără plata orelor suplimentare, sistemul penitenciar riscă să intre în colaps. „Refuzăm să mai muncim suplimentar”, a continuat acesta, subliniind că bătălia pentru dreptate și condiții de muncă decente a fost dusă prea mult timp fără rezultat.
Sindicaliștii subliniază faptul că, prin lipsa suplimentării a unui număr de 1600 de posturi, acestea nu reușesc să compenseze plecările masive prin pensionare, ceea ce dezvoltă un sistem deja supraaglomerat. La acest moment, angajații se confruntă cu zeci de mii de zile de concediu de odihnă neefectuate și milioane de ore suplimentare care nu sunt remunerate.
Totodată, o sursă apropiată sistemului penitenciar ne-a declarat că „a transmis că asta se întâmplă de peste 6 ani, au făcut sute de proteste, dar degeaba.” Acest aspect subliniază frustrarea profundă și lipsa de reacție a autorităților, în contextul în care situația a devenit din ce în ce mai gravă și mai urgentă.
Acest protest ar putea avea repercusiuni serioase asupra securității, întrucât neprezentarea angajaților la muncă afectează supravegherea, paza și hrana deținuților. „Faptul că angajații nu vor asigura paza și nu vor prezenta deținuții la instanțele de judecată poate conduce la eliberarea pe cale administrativă a unor deținuți periculoși”, atrage atenția sursa anonimizată.
Până la acest moment, 350 de angajați de la Poarta Albă au semnat deja tabelele de refuz de muncă suplimentară, iar se așteaptă ca și colegii din administrație să facă același lucru la revenirea lor la serviciu. „Oamenii sunt hotărâți – dacă și-au îndeplinit norma de lucru, să rămână acasă și să sărbătorească alături de familiile lor”, a concluzionat angajatul.
Este limpede că tensiunile dintre angajații sistemului penitenciar și autorități nu s-au ameliorat, iar perspectiva unei crize acute de personal în sistem se prefigurează din ce în ce mai reală. Rămâne de văzut cum vor aborda autoritățile această situație extrem de delicată și ce măsuri vor lua pentru a asigura funcționarea corectă a sistemului penitenciar în perioada sărbătorilor.