Un bărbat din Constanța a reușit seara trecută performanța de a lovi nu mai puțin de șase mașini. Una dintre ele era chiar a soției, care se și afla la volan în momentul în care a fost izbită. De altfel un conflict între cei doi a și generat întreaga poveste.
Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, puțin după ora 22. Proprietarii mașinilor avariate spun că au auzit o bubuitură puternică urmată apoi de alte câteva în cascadă. Când au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au găsit autoturismele lovite. Se pare că individul care le-a avariat se certase cu soția și după ce a lovit mașina acesteia, le-a luat la rând și pe cele parcate.
Vecinii au reușit să îl rețină pe individ însă până la sosirea polițiștilor acesta s-a urcat în mașina și a fugit. Și-a abandonat autoturismul pe o stradă în apropiere și s-a făcut nevăzut în noapte. Oamenii spun că mirosea puternic a alcool. Acum este bun de plată.
Proprietarii mașinilor avariate vor merge astăzi la Poliție pentru a da declarații. Cât despre individ, nu ar trebui să fie prea greu de găsit și tras la răspundere, mai ales că tot incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Cel mai probabil se va alege cu dosar penal pentru distrugere, iar dacă se va constata că era și băut, va rămâne și fără permis.