Este scandal la Techirghiol din cauza unei biserici pe care o ridică Gigi Becali. Societatea Ornitologică Română a depus plângere penală împotriva proiectului, despre care spune că se înalță într-o arie protejată și fără niciun fel de autorizație. Proiectul derulat de latifundiarul din Pipera se află chiar pe malul Lacului Techirghiol, așa cum se poate vedea din imagini, pe un teren care aparține familiei Becali. Ecologiștii spun însă că biserica, chiar și din lemn, pune în pericol habitatele naturale și speciile de păsări care trăiesc aici.
Biserica de la Techirghiol a atras atenția și Consiliului Județean Constanța, care a verificat obiectivul reclamat și a dispus oprirea imediată a lucrărilor până la obținerea autorizației de construire, potrivit unor surse din Consiliul Județean. În plus, constructorul a fost amendat cu 11 mii de lei spun aceleași surse. În paralel, Garda Națională de Mediu Constanța, împreună cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și Primăria Tuzla, au confirmat sesizarea Societății Ornitologice Române: defrișări, nivelări de teren și construcții în aria naturală protejată, cu încălcarea legislației de mediu, scrie astăzi Ziua de Constanța. Mai mult, Garda de Mediu a aplicat sancțiuni și a sesizat Parchetul Mangalia pentru faptele constatate. Gigi Becali nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.