Scandal la UMC. Universitatea nu se va desființa

Huiduieli la Universitatea de Marină din Constanta, din cauza unui proiect controversat care prevede desființarea unității de învățământ și transformarea ei într-o secție a Politehnicii București. Schimbarea ar fi dus la pierderea unor acreditări iar absolvenții nu ar mai fi fost ofițeri, ci doar ingineri.

Vestea desființării Universității de Marină Constanța i-a mobilizat pe toți studenții care au umplut la refuz amfiteatrul școlii. Cu pancarte cu pirați și mesaje acide, studenții au transmis Senatului că desființarea școlii de marină este o crimă academică.
Scandalul a izbucnit mai demult, de pe vremea când Politehnica București a propus înființarea unei singure Universități Tehnice pentru sud – estul țării. Dacă planul s-ar fi concretizat, UMC ar fi devenit o simplă facultate.

4.ooo de ofițeri dă anual Universitatea de Marină. Câteva sute dintre ei sunt străini, care investesc mii de euro pentru a învăța la Constanța. Tot la UMC există singura bază nautică din sud-estul Europei cu echipamente ultra-performante. Potrivit Autorității Navale Române, dacă UMC s-ar transforma în facultate ar pierde parte din acreditări, ceea ce ar însemna că absolvenții vor fi doar ingineri. Prezent la Constanța, rectorul Politehnicii București a căutat să liniștească temerile studenților.

Concluzia este că UMC nu se va desființa și nu va fuziona cu Politehnica București sau cu vreo altă instituție de învățământ din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Hagi: ”Un meci dificil, dar putem spera la cele trei puncte..”

Marele derby FCSB – Farul Constanța se joacă duminică pe Arena Națională. Cele două formaț…