Terorizați de bombardamentul maraton cu rachete din Gaza, lansate de extremiștii islamiști palestinieni astfel, încât să suprasolicite, prin număr și să defecteze, ca atare, sistemul antirachetă israelian, civilii din sudul și centrul statului evreu și-au petrecut nopțile în adăposturi.
Este scena unui război zonal interminabil și cel mai amplu răspuns militar israelian, din 2014 încoace, pentru că răspunsul Israelului a constat într-o serie de raiduri în Fâșia Gaza, soldate cu cel puțin 20 de morți în rândul palestinienilor, printre care și 9 copii.
Și este foarte clar că nu vorbim despre un loc primitor, unde minoritățile vin să povestească despre eroi, istorie şi să se lase corupte culinar cu porții consistente de falafel.
Căutarea permanentă a identității poate fi înțeleasă prin factori etnici, de clan, religioși, lingvistici și comunitari. Foarte des, minoritățile sunt percepute ca fiind obstacole în calea nevoii de identitate ale popoarelor. Ele au suferit de voința hegemonică a majorității și a liderilor care au dorit să șteargă orice minoritate care ar putea submina bazele statelor percepute ca fiind încă fragile.
Să nu uităm de Saddam Hussein, care a lansat o ofensivă împotriva Iranului în 1980, aruncând Golful Arabo-Persic într-un război complet care a durat opt ani, apoi a invadat Kuweitul în 1990.
Și nici de Hafez al-Assad, care a atacat Israelul și a intervenit în Iordania și Liban. Anumite minorități au luptat pentru a-și păstra drepturile în cadrul aceleiași națiuni, precum Libanul, Irakul, Iranul sau statul Yemen. Altele au folosit armele pentru a-și obține independența.
Cum este cazul palestinienilor și kurzilor, care astăzi constituie cele mai spinoase probleme ale Orientului Mijlociu. Ar mai fi un aspect distructiv care conduce la alterarea stării generale a climatului politic : relegitimarea și justificarea unor lideri discreditați, cum ar fi șeful autonomiei palestiniene, Mahmud Abbas.
Care, spre a evita un dezastru electoral, a revocat recent promisele alegeri parlamentare și continuă să conducă dictatorial. Și peste toate acestea, iese în față și liderul suprem iranian Ayatollahul Ali Khamenei care solicită palestinienilor să îşi dezvolte capacitatea de luptă pentru a opri brutalitatea Israelului, pe ideea că zioniștii nu înțeleg decât limbajul forței.
Iranul, o teocrație expansionistă cu intense ambiții de putere regională și globală. Sunt adversarii implacabili ai procesului de pace în Orientul Mijlociu.
Contrar credinței populare, hidrocarburile au fost foarte rar sursa războaielor din Orientul Mijlociu, chiar dacă controlul zăcămintelor acestora și strategia de creștere sau prăbușire a prețurilor petrolului, au jucat adesea un rol important în desfășurarea ostilităților, pentru a slăbi unul sau altul dintre beligeranți.
În concluzie, numărul important de conflicte din Orientul Mijlociu se poate explica prin 4 factori: căutarea identității, jocurile de putere locale, religia și ideologia, și în sfârșit influența puterilor externe. Apariţia Israelului în 1948, cu ajutorul grupurilor de lobby evreieşti din Congresul SUA, i-a transformat pe palestinieni într-o populaţie „tolerată”.
Ulterior, atacurile teroriste ale Hamasului sau ale Jihadului Islamic au intensificat operaţiunile militare israeliene în teritoriile ocupate palestiniene. Nu mai încape nicio îndoială, Hamasul este unul dintre principalii vinovaţi ai eşuării procesului de pace în Palestina.
Liderii Hamasului au ajuns să se apere în faţa atacurilor Israelului folosind civilii palestinieni pe post de scut uman. Sunt foarte mulți analiști care spun că Israelul este vinovat în escaladarea acestui conflict cu Palestina.
Al patrulea prim-ministru al statului Israel, Golda Meir spunea la un moment dat că, o să avem pace cu arabii când ei o sa-si iubeasca copiii mai mult decât ne urăsc pe noi. Statul israelian nu este însă singurul vinovat al actualei situaţii. Agresivitatea statelor arabe şi manipularea opiniei publice palestiniene de către organizaţiile teroriste arabe au contribuit și ele la amplificarea conflictului israelo-palestinian.
Și poate cel mai grav este ca persistă de decenii, componenta numită răzbunare, care conduce la o hărmălaie socială și “diplomatică” ce nu dă semne de potolire. Între timp, prin cancelariile lumii, încă mai există lideri “pacificatori și înțelepți” care își spun în gând: Aș face crimă ca să obțin Premiul Nobel pentru Pace!
