Imagini șocante din localitatea constănțeană Rariștea! Cinci adolescente s-au luat la bătaie chiar în mijlocul drumului, în timp ce prietenii le priveau pasivi de pe margine. Nimeni n-a intervenit. Din contră, scenele de o violență greu de privit au fost filmate cu telefoanele mobile și postate pe rețelele de socializare.
Inițial, polițiștii au fost alertați de sora uneia dintre fete, care a semnalat un conflict verbal între grupuri. Ajunși la fața locului, oamenii legii le-au găsit pe cele cinci adolescente, care au declarat însă că au avut doar un schimb de replici dure, fără vreo agresiune fizică.
„În urma verificărilor, două dintre tinere, de 15, respectiv 21 de ani, au fost sancționate contravențional conform Legii 61/1991R. La momentul respectiv, niciuna dintre persoanele implicate nu a declarat existența vreunei agresiuni fizice.”
Andreea Ambroze, purtător de cuvânt IPJ Constanța
Trei zile mai târziu, însă, adevărul a ieșit la iveală. Pe internet au apărut imaginile în care se vede clar că nu a fost vorba doar de vorbe grele, ci de o bătaie în toată regula. Chiar și așa, nicio tânără nu a depus plângere. Mama uneia dintre ele a publicat imaginile și a cerut ajutor… tot pe rețelele sociale.
„La data de 19 mai a.c., în urma apariției imaginilor în mediul online, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Băneasa s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În continuarea cercetărilor, în cursul acestei seri, polițiștii au stabilit faptul că două minore, de 14, respectiv 16 ani, ar fi fost agresate fizic de către 3 tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu produse anterior.”
Andreea Ambroze, purtător de cuvânt IPJ Constanța
Victimele au fost informate că pot cere ordin de protecție, însă au refuzat acest drept.
De ce preferă tinerii să fie martori tăcuți, chiar când văd violență? Toate detaliile le-am primit de la psihologul Ani Cășărică.