Imagini greu de privit pe o stradă din Constanța. O femeie care pare sa aibă probleme aleargă dezorientată cu un copil în brațe, fără nicio țintă. Copilul este dezbrăcat, acoperit doar cu un cearceaf.
Aceasta îi ascunde inclusiv capul și fața. Un bărbat a fost cel care a observat-o pe femeie și a încercat să îi ofere și ajutor, însă aceasta a fugit și s-a urcat într-o mașină. Bărbatul a și filmat-o pe femeie și a urcat clipul pe o rețea de socializare alături de un mesaj șocant. “A intrat în mașină. Ea s-a pus pe partea dreapta, iar fetița era afară în fața ei și femeia o lega de mâini cu o geantă. Am intervenit! Eu împreună cu un domn din spatele meu. A luat fetița în brațe și ne-a zis că :”Ea vede tot, este posedată”.
Șocați de ceea ce au văzut, alți martori au sunat îngrijorați la poliție. Așa se face că femeia a fost dusă la audieri.
Cazul a intrat și în atenția Direcției Pentru Protecția Copilului. Asistenții de la Direcție au luat legătura cu familia femeii și au decis ca fetița să fie încredințată rudelor până când se va elucida misterul acestei întâmplări, iar medicii vor stabili dacă femeia cu comportament ciudat este în deplinătatea facultăților mintale.
În cauză a fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.